aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Retehnologizarea CET Hidrocarburi, pe înţelesul tuturor

Retehnologizarea CET Hidrocarburi, pe înţelesul tuturor

De Diana Duţu
la 23 February 2023 17:57
7 Comentarii

Retehnologizarea CET Hidrocarburi, pe înţelesul tuturor

CET Hidrocarburi, aproape de un salt tehnologic de 60 de ani FOTO: DIANA DUŢU
23 February 2023 17:57
Un proiect de peste 100 de milioane de euro ar urma să aducă centrala electrică de termoficare din anii ‘60 în zilele noastre.
Scris de Diana Duţu - Un proiect de peste 100 de milioane de euro ar urma să aducă centrala electrică de termoficare din anii ‘60 în zilele noastre.

Trimite articolul

X

ARAD. Primăria a organizat, joi, o conferinţă de presă la sediul CET Hidrocarburi, unde edilul Călin Bibarţ şi Victor Ciulean, directorul companiei, au prezentat detalii legate de retehnologizarea centralei de termoficare. Reamintim, municipalitatea arădeană a obţinut finanţare europeană prin PNRR pentru proiectul „Sursă de producere energie termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență la CET Hidrocarburi SA”. Valoarea totală a proiectului este de 533.737.112,82 de lei, din care 62% reprezintă finanţare PNRR, iar 38% din sumă va fi suportată de Primărie. Potrivit contractului de finanţare, retehnologizarea CET Hidrocarburi trebuie să se realizeze în trei ani, astfel că „în următoarea lună se va da drumul la licitaţie”, susţine edilul Aradului.

Premieră

Încă din start, Victor Ciulean a subliniat că „este prima investiţie în instalaţii noi, în Arad, după 1989. Până acum, tot ce s-a construit – şi la CET Arad, şi la CET Hidrocarburi – au fost mici modernizări. De data asta, sunt instalaţii absolut noi de producere a energiei electrice şi termice.” Unele echipamente şi utilaje datează din 1964, având montate pe ele plăcuţe în limba rusă. Cele scrise în limba română aparţin fabricii Vulcan din Bucureşti şi datează din 1987, când au fost reparate (nu înlocuite) utilajele sovietice din anii ‘60. În mod evident, aceste echipamente sunt mult depăşite şi nu se mai putea continua prea mult cu ele.

„Să sperăm că lucrurile vor decurge normal şi în trei ani de zile vom avea o centrală nouă care va aduce şi rezultatele dorite pentru toată lumea, în sensul unui serviciu pentru populaţie mult îmbunătăţit, la preţuri reduse. Nu mai lipsit de importanţă este şi faptul că se vor reduce foare mult şi noxele de mediu, emisiile de carbon” – a punctat directorul CET Hidrocarburi.

Avantaje

În continuare, primarul Călin Bibarţ a evidenţiat principalele beneficii ale retehnologzării CET Hidrocarburi: „Contractul este semnat, s-au mai aşteptat ultimele ajustări de cifre din partea ministerului şi BEI-ului (Băncii Europene de Investiţii-n.r.) şi urmează să semnăm ultimele documente în maximum două săptămâni. După aceea va trebui să începem bătălia pentru licitaţie, execuţie şi încadrarea în termen. Într-adevăr, fiind vorba de sume mari, şi cel 38% al nostru nu e deloc mic – dacă privim aşa. Dacă privim pe ceea ce este în actulele calcule de pe piaţa energiei din acest moment, doar într-un an de zile s-ar încasa din producerea de energie 30 de milioane de euro. Noi, pe estimările noastre, va trebui să finanţăm sub 40 de milioane de euro. Să vedem cum va merge licitaţia, poate ajungem să dăm doar 30 de milioane. Să nu fie 30 de milioane recuperaţi într-un an, să fie în trei ani ulterior şi tot e un mare avantaj. Apoi, altă sumă pe care practic o câştigăm sunt banii pe care astăzi suntem nevoiţi să-i plătim pentru certificatele verzi. În momentul de faţă, 4,5 milioane de euro trebuie plătite anual pentru certificate verzi. La momentul la care va fi pe noul sistem, vom mai plăti certificate verzi până într-un milion de euro, deci suma se va reduce cu trei milioane şi ceva. În plus, acum avem cu peste 34 de mii de tone de dioxid de carbon mai mult decât vom obţine după retehnologizare.”

Edilul Aradului a mai precizat că „tot ce este gândit pe actualul model la acest CET nu este pe producere de energie electrică şi, în subsidiar, apă caldă. Este <pe sistem boiler>, ca să înţelegem fiecare: nişte cazane foarte mari pe care le bagi în priză acasă, aici le alimentezi cu gaz şi încălzeşte apa. Spre deosebire de celălalt concept în care produci energie electrică dintr-o materie care produce energie, cum este gazul, şi obţii în subsidiar apă caldă. Cu două avantaje: 1. vinzi energia electrică și îţi compensează din preţul la apa caldă; 2. nu mai ai acelaşi grad de poluare.”

Gigacalorie mai ieftină cu cel puţin 50%

Actuala capacitate a CET Hidrocarburi acoperă în proporţie de peste 70% necesarul oraşului, diferenţa venind dinspre CET Arad (de afară). Odată cu retehnologizarea, acoperirea va fi totală.

În ceea ce priveşte evoluţia preţului gigacaloriei după implementarea proiectului retehnologizării, „din analizele cost-beneficiu şi ale SF-ului, cel puţin 50% va scădea preţul gigacaloriei” – spune Victor Ciulean. În acest context, primarul Bibarţ a ţinut să intervină: „Noi mai avem o a doua bătălie pentru că îţi scade o dată aici, deci îţi creşte rentabilitatea la producţie, dar mai avem problema cu pierderile pe reţele, unde de asemenea pregătim un proiect. Dacă în urmă cu doi, trei ani aveam pierderi de peste 50% pe reţele, acum sunt pierderi de peste 40%, iar când terminăm lucrările care au început anul trecut la cele şase puncte termice/ reţele secundare, vom avea între 35% şi 37% pierderile pe reţele.”

Se vor întoarce abonaţii casnici în sistemul centralizat?

În prezent, peste 20.000 de apartamente din municipiu se încălzesc cu energie termică de la CET Hidrocarburi, potrivit „aprecierilor şi inventarierilor” făcute de companie. Adică aproximativ jumătate din numărul abonaţilor casnici existenţi la începutul anilor ‘90 (când erau 43.000). În ceea ce priveşte „clienţii mari” de astăzi, sunt cei „din reţeaua de primar – cum sunt Vagoanele şi liceele –, vreo 25 de clienţi”, după spusele directorului Ciulean.

Va aduce retehnologizarea înapoi în sistemul centralizat pe acei arădeni care s-au debranşat de la CET? „Da. Dar lucrurile acestea nu se fac precum intrarea în CAP. Dacă vom avea un preţ competitiv, raport calitate-preţ cu preţul clar şi calitate însemnând temperatură la apă la robinet şi în calorifer mai mult decât OK, iar la celelalte oferte – vorbim în general de centralele de apartament – preţul va creşte, cu siguranţă oamenii vor veni în mod natural. Dacă ajungem în situaţia în care într-un cvartal, într-un condominiu, peste 90% din clienţi sunt ai companiei, atunci cred că poate veni administraţia să facă regulă, să spună <în această zonă nu se poate decât în sistem centralizat>” – spune primarul Călin Bibarţ.

Achiziţiile

Investiția de la CET Hidrocarburi presupune următoarele achiziții: 4 cazane cu funcționare pe gaz pentru producerea energiei termice, 3 motoare pe gaz ce formează instalația de cogenerare de înaltă eficiență hidrogen ready, o stație de pompare agent termic, o stație electrică și sistem de control, un acumulator de căldură, un degazor termic. Potrivit directorului Victor Ciulean „sunt motoare termice care funcţionează în cogenerare. Capacitatea lor maximă este de 10,4 megawaţi electrici şi 9 megawaţi termici.” Noile turbine vor funcţiona în amestec – gaz cu (până la 20%) hidrogen, pentru ardere.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
Călin Bibarţ ,
CET Hidrocarburi ,
peste 100 de milioane de euro ,
Retehnologizarea CET Hidrocarburi ,
Victor Ciulean
7 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. mack says:
    February 23, 2023 at 6:20 pm

    sunt bani furati singurul sistem viabil e cu microcentrale individuale fara retele de apa sub pamant care distrug si soselele…e sitem falimentar

    Reply
  2. Anonim says:
    February 23, 2023 at 6:29 pm

    Doar intreb, vi se pare normal sa existe o centrala de genul asta chiar in mijlocul orasului? In tarile cu apa calda nu cumva acest tip de centrale sunt construite in afara oraselor?

    Reply
  3. stefan says:
    February 23, 2023 at 9:10 pm

    Nu se va intoarce nimeni la regimul colectiv si colectivist. Sunt bani pierduti pentru oras.

    Reply
  4. anonim says:
    February 23, 2023 at 9:14 pm

    matematic la 100 milioane euro pentru 20000 apartamente înseamnă 5000 euro de apartament. Sa pui o centrala proprie e maxim 2000 euro. La centrala proprie nu ai pierderi prin rețea de 35%.Felicitari pentru investiție. Sunt convins că studiul de fezabilitate e beton.

    Reply
  5. klaus says:
    February 23, 2023 at 10:16 pm

    într-un condominiu, peste 90% din clienţi sunt ai companiei, atunci cred că poate veni administraţia să facă regulă, să spună ” – spune primarul Călin Bibarţ.

    ,,Istet,, baiat nenea pimar ,adica nu i-ai dat nimic omului ce s-a cheltuit sa-si monteze termoteca si acum il obligi sa renunte la ea ,asta desi celuilalt ce nici nu are cheltuiala de termoteca i-ai mai dat si 60% din cheltuieli anual cadou din …. banii nostrii ai tuturor !! Cate voturi crezi ca ies de aici nenea primar ??

    Reply
  6. Vanter says:
    February 23, 2023 at 10:21 pm

    Angajați oameni, stau ce stau și pleacă, 3000 RON nu este salar, veți ramane fără oameni

    Reply
  7. Cetatean says:
    February 24, 2023 at 5:40 am

    Cum ramane cu celalalt CET, reabilitat cu bani grei, in urma cu opt ani, si care a devenit , si el “centrala pe cogenerare, utilizand combustibil gaz metan”, adica exact ce se doreste sa se faca din centrala aflata in centrul municipiului ? Nu au fost bani aruncati in vant ? Raspunde cineva ? Cat despre mine – centrala individuala, cu condensatie, este cea sfanta.

    Reply
  8. Cele mai citite știri

    1
    CARP Arad, excursie în zona Maramureş
    2
    Guvern: 4,7 milioane de lei, despăgubiri pentru amplasamentul suplimentar al proiectului de modernizare a liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad
    3
    Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
    4
    Naționalul spre Deva, vizat de reparații
    5
    COMUNICAT DE PRESĂ
    6
    Înoată la Cupa Oroshaza
    7
    Ucraina cere Uniunii Europene un ajutor financiar suplimentar de 32,6 miliarde de euro pentru 2027
    8
    Biblia în engleză: cum alegi traducerea și ediția potrivită nevoilor tale
    9
    Condamnat pentru evadare, după ce a plecat de acasă
    10
    A fost Cupa Filip la tenis de câmp

    UT Arad

    Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
    Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar. 1

    UT Arad

    Petrolul a dat lovitura la Arad
    UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

    Local

    Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
    Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

    România

    Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
    Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

    România

    Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
    Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

    Mapamond

    Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
    Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

    Local

    POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
    Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

    Local

    POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
    Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

    România

    MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
    Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.