Furturile au avut loc, potrivit polițiștilor, în perioada august-septembrie 2015. Din fericire, toate cele șapte biciclete au fost recuperate., în schimb tinerii au fost reținuți pentru fapta lor.
„În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că în perioada august – septembrie 2015, cei doi tineri de 16, respectiv 20 de ani, ar fi sustras şapte biciclete lăsate neasigurate de pe raza localiăţii Sântana. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate. Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă şi urmează să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Reținuți pentru furtul a şapte biciclete din Sântana
Doi tineri – dintre care unul minor - au fost reținuți de poliţiştii de la Poliţia oraşului Sântana, fiind bănuiți că au sustras șapte biciclete de pe raza orașului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
4
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!