aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Roșiile de Macea și Curtici, în curând pe tarabe

Roșiile de Macea și Curtici, în curând pe tarabe

la 19 April 2017 07:54

Roșiile de Macea și Curtici, în curând pe tarabe

<p>Solariile din Macea, fără bani de la stat dar cu producţie... dulce Foto: M.B.</p>
19 April 2017 07:54
Chiar și fără ajutorul de 3.000 de euro promis de stat, inaccesibil pentru micii cultivatori, aceștia duc tradiția zonei mai departe și anunță o recoltă bogată.
Scris de M.B. - Chiar și fără ajutorul de 3.000 de euro promis de stat, inaccesibil pentru micii cultivatori, aceștia duc tradiția zonei mai departe și anunță o recoltă bogată.

Trimite articolul

X

Zona Macea-Curtici este renumită pentru culturile de roșii gustoase, iar în această perioadă localnicii care au sere sau solarii lucrează cât e ziua de lungă pentru ca tomatele să ajungă cât mai repede în piețe. În timp ce afară termometrele arată temperaturi modeste, în solarii acestea ajung la 25 sau chiar 30 de grade. Când e frig, localnicii pun pe foc, pentru a menține temperatura necesară plantelor să se dezvolte rapid, iar mulți dintre ei au deja pătlăgele verzi, care se vor coace în câteva săptămâni.

”Clienții noștri ne întreabă deja când avem roșii, pentru că cele din magazin nu au gust, sunt apă chioară. Ale noastre sunt dulci și aromate și de 30 de ani ducem la piețe în Arad, unde ne caută clienții vechi”, spune doamna Ana, din Curtici, care are un solariu pe 700 de metri pătrați de grădină.

La mijlocul lunii mai, când primele roșii din solariile măcenilor și curticenilor ajung pe tarabe, prețul va fi mai ridicat, dar ușor sub cel din magazine, care fac mare concurență localnicilor.

”Importul din Turcia îi omoară pe cultivatorii noștri, care sunt nevoiți să dea roșiile ieftin, deși calitatea lor nu se compară cu cea din import”, spune fostul primar din Macea, Ioan Mercea.

Ajutor inaccesibil

Statul oferă, începând din acest an, un ajutor de 3.000 de euro în fiecare an cultivatorilor de roșii care au solarii sau sere. Condițiile sunt însă prea aspre și, chiar dacă în județul Arad există mii de solarii, mai ales în zonele Curtici, Macea, Seleuș și Socodor, îi numeri pe degete în fiecare comună cei care vor primi bani.

La Macea sunt 50 de producători care cultivă în spații închise, dar numai patru și-au depus dosare pentru a obține banii.

”Am solicitat și eu dar am aflat că nu mă încadrez în condiții. Trebuie să ai minimum 1.000 de metri pătrați de seră sau solariu pentru a primi banii, dar sunt și alte cerințe pe care foarte puțini le pot îndeplini. Eu am un solariu de 570 de metri pătrați în grădină și am vrut să mai construiesc unul pentru a beneficia de ajutorul de la stat, dar totuși nu merită investiția”, spune Florin Marița, din Macea.

Trei din 200

Și producătorii din Curtici sunt dezamăgiți că nu pot primi bani de la stat. Aici există 200 de solarii sau sere din care tomatele ajung în piețe, dar numai trei localnici au depus cereri pentru cei 3.000 de euro.

”Puțini au sere atât de mari. Vă dați seama că aici grădinile au 1200 de metri pătrați, nu ai cum să pui un solariu de 1.000 de metri pătrați doar pentru roșii dacă mai vrei să cultivi și altceva. În plus, o altă condiție este să se cultive iarna și producția să fie vândută până în luna mai inclusiv. Asta înseamnă cheltuieli imense cu încălzirea solariilor, dacă vrei ca în lunile de iarnă să ai producție”, spune primarul orașului Curtici, Bogdan Ban.

La Direcția Agricolă au fost depuse pentru tot județul doar 198 de cereri de ajutor de la stat, deși sunt mii de solarii și sere în județ, marea majoritate prea mici pentru a se încadra în condițiile impuse.

”Dacă Ministerul Agriculturii voia să ne ajute cu adevărat, nu să-și facă imagine, nu existau condiții atât de aspre”, spune un alt cultivator din Curtici.

Statul oferă 40 de milioane de euro

Ministrul Agriculturii, Petru Daea, declara că scopul acestei finanțări de 3.000 de euro este de a-i încuraja pe români să producă și să vândă roșii inclusiv iarna, pentru a se reduce importurile în afara sezonului.

România produce anual circa 700.000 de tone de roșii, dar mai importă 70.000 de tone, pentru că producția locală nu acoperă necesarul de consum.  Suma totală pusă la dispoziția cultivatorilor pentru a produce roșii timpurii este de 40 de milioane de euro în acest an.

Pentru a beneficia de aceşti bani, pro­ducătorii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de cel puţin două kilograme pe metrul pătrat şi să-şi valorifice producţiile în extrasezon, res­pectiv în perioadele  ianuarie-mai şi 1 no­iembrie – 20 decembrie inclusiv.

Vă dați seama că aici grădinile au 1200 de metri pătrați, nu ai cum să pui un solariu de 1.000 de metri pătrați doar pentru roșii” – Bogdan Ban

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
curând ,
curtici ,
Macea ,
rosii ,
tarabe
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    5.200 de contoare inteligente montate în Curtici și Sântana
    2
    21 de amenzi la trecerile la nivel cu calea ferată 
    3
    Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
    4
    Șeful diplomației poloneze îl întreabă pe Elon Musk dacă face jocuri politice cu Starlink în Ucraina
    5
    Restricții de circulație rutieră în municipiul Arad
    6
    „Glasul Ceaunelor”, la Moneasa
    7
    Pâinea s-ar putea schimba prin lege. Ce produse nu vor mai putea fi vândute sub această denumire
    8
    Fotbal – Liga 4, etapa 9
    9
    Papa Leon al XIV-lea a părăsit Spitalul Gemelli din Roma
    10
    Dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor. Două aeronave F-16 au fost trimise să monitorizeze situația

    UT Arad

    Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
    Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar. 1

    UT Arad

    Petrolul a dat lovitura la Arad
    UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

    Local

    Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
    Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

    România

    Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
    Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

    România

    Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
    Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

    Mapamond

    Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
    Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

    Local

    POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
    Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

    Local

    POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
    Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

    România

    MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
    Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.