Un covor multicolor, de câţiva metri lungime, realizat din petale de flori la intrarea în biserică, şi patru corturi împodobite fastuos au constituit adevărate puncte de atracţie, joi, la Pecica, unde comunitatea romano-catolică a sărbătorit Ziua Domnului.
„În prima joi după Duminica Sfintei Treimi, Biserica Romano-catolică sărbătoreşte Ziua Domnului, sărbătoare dedicată euharistiei, un sacrament care cuprinde adevăratul trup şi adevăratul sânge al lui Isus Cristos, sub chipul pâinii şi al vinului. Alături de un număr mare de enoriaşi, am participat şi eu la liturghia festivă oficiată joi, de la ora 10.00, la Biserica Romano-catolică din Pecica” – spune Petru Antal, primarul oraşului.
După liturghie, credincioşii au pornit în procesiune pe străzile din jurul bisericii, s-au oprit pentru a se ruga la cele patru corturi împodobite cu flori, după care au plecat spre case cu flori sau crengi sfinţite.
Sărbătoarea Domnului, la Pecica
Un eveniment important pentru comunitatea romano-catolică din oraş, marcat cu evlavie şi multă culoare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!