Chiar dacă la început trecătorii au fost descumpăniţi, ulterior ei au fost prompţi şi au sărit în ajutorul victimelor, dar şi a poliţiştilor pentru prinderea hoţilor.
Hoţi, victime, martori, poliţişti – tâlhăria a fost pusă la punct în cele mai mici detalii. Atât de bine încât trecătorii care s-au nimerit în centrul Aradului de dimineaţă abia şi-au dat seama că, de fapt, au de a face cu o simulare de tâlhărie şi nu cu una veridică.
Scopul simulării a fost, spun poliţiştii arădeni, testarea reacţiei arădenilor. Şi asta pentru că, de obicei ei sunt nepăsători la ceea ce li se întamplă altora din jur. Scenariul a fost realizat de către doi agenţi de poliţie, care şi-au jucat foarte bine rolurile.
„Poliţiştii vor continua simulările pentru a-i descuraja pe hoţi şi a-i îndemna pe arădeni să reacţioneze la ce se întamplă în preajma lor”, ne-a declarat Camelia Tuduce Berar, purtător de cuvânt al IJP Arad.
R.B.
Trimite articolul
Xmi se pare o idee buna….pacat ca oamenii din jurul nostru sunt tot mai indiferenti..
Macar atit sa se faca si pt. oamenii de rind sa lupte impotriva hotilor,mult success cu ideea aceasta.
Vini melb.
ati vazut ca tigani au sarit pe el sa io ia si sa ii cere bani pt.poseta….
dar parerea mea ar fi ca hoti de buzunare si tigani ar trebui eliminati.S pun cu perere de rau dar asta e parerea mea.