„Vedem în fiecare zi veşti bune, că sunt companii şi vin în continuare să angajeze şi nu doar în IT, din fericire. Şi în zona componentelor auto se fac angajări şi nu doar oameni cu experienţă minimă, ci se caută specialişti, tehnicieni care se găsesc din ce în ce mai greu. Este clar că trebuie să se dezvolte şcolile profesionale pentru că altfel companiile vor ajunge să plece dacă nu găsesc forţă de muncă”, a spus Cristina Postolache, managing partner al firmei Big4HR. „Există deschidere pe poziţii manageriale şi pe poziţii de nişă. În zona experţilor este acelaşi lucru. Companiile sunt dispuse să plătească cu 20%, 30%, chiar 40% peste ceea ce au bugetat”, a mai spus Postolache.
Statisticile ne „fac” bogaţi
Statisticile ne „fac” bogaţi
Avem salarii care au ajuns la acelaşi nivel cu cele din capitală. Nu o spunem noi, o spun reprezentanţii unci companii de resurse umane, citaţi de Mediafax. Potrivit acesta, salariile din Arad, Cluj şi Timişoara sunt la acelaşi nivel cu cele din Bucureşti.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.
Citiți principiile noastre de moderare aici!