„În internatele şcolare din Arad sunt foarte mulţi copii care nu pleacă acasă decât odată la şase-şapte luni. I-am avut mereu în atenţie, însă de această dată, de 8Martie dorim să le facem o surpriză mai specială”, a declarat preşedintele organizaţiei de femei, Elena Szentesi. Mai exact, femeile conservatoare vor lua legătura cu mamele a 15 dintre aceşti copii, pentru a le aduce la Arad, la un local mai deosebit, unde se vor întâlni cu copiii. Aceştia au demarat deja pregătirile, în sensul că pregătesc pentru mamele lor mici cadouri simbolice, confecţionate de către ei înşişi. „Noi vom suporta costurile, inclusiv cele de transport”, a dat asigurări Elena Szentesi.
Surprize pentru copii si mame
ARAD. Organizaţia de femei a Partidului Conservator îşi reia seria de acţiuni umanitare îndreptate în special către copiii cu probleme sociale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
4
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!