Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, conducătorul unui camion care a intrat de pe o stradă lăturalnică pe DN 7, nu a oprit la semnul rutier Stop şi a acroşat-o pe tânăra care se afla pe bicicletă şi se deplasa pe drumul naţional dinspre Vladimirescu spre Arad. Din fericire, spun cei de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, tânăra a fost accidentată uşor. În ceea ce-l priveşte pe şoferul camionului reprezentaţii Poliţiei Arad spun că „este cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă”.
Tanara de 20 de ani lovita de un camion pe DN 7
VLADIMIRESCU. O tânără în vârstă de 20 de ani a fost lovită de un camion, în această dimineaţa, pe DN 7, între Vladimirescu şi Arad. Accidentul s-a produs pe fondul nerespectării indicatorului rutier Stop.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Mapamond
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Mapamond
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.
Citiți principiile noastre de moderare aici!