Tânăra de 27 de ani a furat de pe rafturile magazinului (situat pe strada Banu Mărăcine) ciocolată în valoare de 70 de lei, în timp ce femeia de 29 de ani a sustras – de pe rafturile aceluiaşi magazin – produse cosmetice în valoare de aproximativ 100 de lei. Potrivit IPJ Arad, prejudiciul produs de cele două tinere a fost recuperat.
Tinere de 27 şi 29 de ani prinse la furat
ARAD. Două femei de 27 şi 29 de ani au furat din acelaşi magazin, în aceeaşi zi. Ambele au ajuns pe mâna poliţiştilor, fiind cercetate acum pentru comiterea infracţiunii de furt.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
Local
Beneficiind de o finanţare europeană de peste 16 milioane de lei, proiectul reunește mediul academic, clinic și industrial.
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!