Ţolea spune că în scurt timp va prezenta documente care probează afaceri ale unor lideri USL Arad. Deocamdată, spune el, ceea ce se întâmplă la Tîrnova ca urmare a conflictului primarului PNL cu viceprimarul PSD ilustrează „disputele” din interiorul USL cauzate de „afacerile cu pământ”.Pentru că motivul grevei foamei ar fi tocmai terenurile de care oamenii ar fi fost deposedaţi de către primar. La fel, mai spune liderul PDL, se întâmplă în zona Zărand, unde primarul PC este în conflict deschis cu şeful cancelariei Prefecturii, numit şi susţinut de PSD, tot din cauza pământurilor. Revenind la Tîrnova, Ţolea şi-a manifestat încă odată solidaritatea cu greviştii foamei, considerând că autorităţile lasă oamenii să-şi pună vieţile în pericol, nefăcând nimic pentru a le rezolva problemele.
Tolea spune ca USL vrea pamant
Reactualizat la:
ARAD. Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, consideră că la baza grevei foamei de la Tîrnova ar fi preocuparea USL-iştilor de a face afaceri cu pământ. Aceasta, spune Ţolea, a dat naştere unor „dispute la vârf” între liderii PSD şi PNL, dar şi între „baronii locali” ai celor două partide.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Mapamond
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus, Vladimir Putin, le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse.
Mapamond
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin.
2
ARADON Sport local
Nicuşor Forton şi Valentina Calalb, campionii ediţiei a 8-a a Campionatului personalului din învăţământul arădean.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 12-11-2026 sunt următoarele:
Local
Singurul candidat la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Municipiului Arad a fost invalidat încă de la prima probă.
Local
O pacientă de 70 de ani, diagnosticată cu litiază coledociană, a beneficiat de intervenția cu numărul 100 efectuată în sala de endoscopie intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Procedura a decurs fără complicații, iar femeia urmează să fie externată în zilele următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!