ARAD. „În perioada menționată, pe teritoriul statului vecin, traficul va fi dirijat de către poliția maghiară pe secțiuni, în ambele sensuri, însă este posibilă formarea unor ambuteiaje. În acest sens, informăm participanţii la trafic care se deplasează în Ungaria că pot folosi trasee alternative.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune în punctele de trecere a frontierei, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare operativ”, se arată într-o informare.
Trafic întrerupt temporar pe teritoriul Ungariei, pentru lucrări de reabilitare
Trafic întrerupt temporar pe teritoriul Ungariei, pentru lucrări de reabilitare
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Poliția de Frontieră Română despre faptul că în intervalul 13.07.2019, ora 06.00-14.07.2019, ora 20.00 (ora Ungariei), o porțiune a drumului național nr. 4 care face legătura între oraşul Debrecen şi Budapesta, pe secțiunea ocolitoare a orașului Szolnok, va fi închisă în totalitate pentru executarea unor lucrări de reabilitare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
Local
Aproape patru kilograme de canabis și 200 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Timiș și Arad. Doi bărbați, de 42 și 58 de ani, acuzați de trafic de droguri, au fost arestați preventiv.
UT Arad
În ultimele zile mass-media centrală a insistat pe modificările din structura de conducere a clubului UTA. S-au vehiculat chiar și sume de bani care ar fi intrat în contul clubului arădean, totul pentru ca fondul de investiții, al cărui reprezentant este Tudor Guțilă, să preia conducerea grupării „roș-albe”. Omul care a pus bazele proiectului „Bătrâna Doamnă”, Alexandru Meszar, a adus clarificări cu privire la situația existentă în acest moment.
România
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat remis AGERPRES.
Local
Autovehiculele fără stăpân sau abandonate sunt scoase la licitația care se va desfășura pe 23 noiembrie.
Mapamond
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în capcanele Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa.
6
Citiți principiile noastre de moderare aici!