Vasile C., de 38 de ani, cu domiciliul în București, circula ca și pasager într-un autocar ce ieșea din țară. La controlul de frontieră acesta s-a legitimat cu o carte de identitate românească. Însă polițiștii au observat că actul este fals, așa că au demarat cercetările în acest caz. Într-un final, oamenii legii au constatat că, de fapt, la frontieră se afla U.G., pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei de 5 ani și jumătate pentru trafic de droguri. Tribunalul București este instanța care l-a trimis pe bărbat după gratii. Polițștii arădeni l-au predat pe traficant către Inspectoratul de Poliție al Județului Arad. În plus, bărbatul s-a mai ales cu un dosar penal pentru de fals privind identitatea, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Traficant de droguri prins la Nadlac
NĂDLAC. Polițiștii de frontieră de la Nădlac au depistat un bărbat condamnat pentru trafic de droguri, acesta încercând să iasă din țară ilegal, cu un document fals.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad anunţă câteva modificări ale regimului de circulație rutieră pe mai multe străzi din municipiul Arad.
ARADON Sport local
ŞAG. În formula: Parasca – Felea (min. 85, Ancateu), Pașca (min. 70, Budihală), Giosu, Nistor (min. 70, Petruţ), Iuga, Vlad, Nica (min. 46, Haloş), Jinga, Burcă (min. 70, Melniciuc), C. Rus, Unirea Sântana a cedat jocul din turul 2 al Cupei României la fotbal, disputat pe terenul colegei de serie şi eşalon, Timişul Şag.
Local
Un operator economic din Zerindu Mic, comuna Mișca, a fost amendat de Garda de Mediu Arad după ce comisarii au descoperit că exploata ilegal apă subterană pentru alimentarea unei amenajări piscicole. Controlul a avut loc în contextul restricțiilor de apă impuse în mai multe localități din județ din cauza secetei.
Local
Meteorologii au emis o serie de avertizări Cod galben și Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate cantitativ, valabile joi și vineri în mai multe regiuni.
Local
Lucrările de retehnologizare a CET Hidrocarburi Arad, proiect estimat la 100 de milioane de euro, au ajuns la un grad de execuție de 95%, iar până la finalul lunii octombrie se va lansa producția de energie electrică, ce va fi de trei ori mai mare decât înainte de realizarea investițiilor în echipamente moderne.
ARADON Sport local
ORADEA. Cupa Mondială FIG – „RomGym Trophy” 2026 a fost un eveniment de marcă pentru lumea gimnasticii aerobice și a sportului românesc, desfăşurat sub semnul „Nadia 10”.
România
Proiectul de lege privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității urmează să fie din nou dezbătut, joi, în plenul Senatului, după ce a fost modificat „suplimentar” în plenul Camerei Deputaților.
România
Un report de peste 49 milioane de lei (peste 9,34 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 3,79 milioane de lei (peste 722.300 de euro), informează Loteria Română.
Advertorial
În fiecare an, mii de români care lucrează în Germania, Italia, Spania, Marea Britanie sau alte țări europene revin acasă pentru a petrece timpul alături de familie. Pentru mulți dintre ei, aceste vizite sunt și ocazia de a analiza o decizie importantă: unde merită investiți banii economisiți în ultimii ani?
Citiți principiile noastre de moderare aici!