TIMIŞOARA. Procesul în care fraţii Adelin şi Florin Vlai, alături de Nicoleta Burchiu, sunt acuzaţi că au măsluit alcoolemiile şoferilor Adrian Brănişcan, Marian Rohozneanu şi Diana Groza se apropie de final. După numai nouă termene de judecată, magistraţii Curţii de Apel au anunţat că în data de 2 iulie se vor pronunţa în această cauză. Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Adelin George Vlai este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, fratele său, Florin Vlai, chimist în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Arad, este acuzat de fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată şi favorizarea făptuitorului în formă continuată, Nicoleta Burchiu, chimist în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Arad, este acuzată de favorizarea făptuitorului, uz de fals şi fals intelectual, Diana Gabriela Groza şi Adrian Ioan Brănişcan sunt acuzaţi de cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar Marian Rohozneanu este acuzat de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Practic, susţin anchetatorii, avocatul Adelin Vlai racola şoferi prinşi de poliţişti conducând băuţi. În „cârdăşie” cu fratele său, Florin Vlai, şi cu Nicoleta Burchiu, ambii angajaţi la Medicină Legală, avocatul stabilea reducerea valorilor alcoolemiilor celor prinşi în trafic. Totul, contra unor sume de bani. Cei şase au fost trimişi în judecată în 2017.
Are deja o condamnare
Adelin Vlai are deja o condamnare. Pe perioada în care era arestat la domiciliu în procesul mai sus menţionat, acesta a fost depistat în trafic conducând sub influenţa alcoolului. Curtea de Apel Timişoara l-a condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare, dar a amânat aplicarea pedepsei.
Un pas până la sentinţa fraţilor Vlai
Un pas până la sentinţa fraţilor Vlai
Curtea de Apel Timişoara a stabilit data de 2 iulie pentru pronunţarea în dosarul în care fraţii Vlai sunt inculpaţi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Un incident violent a avut loc luni, în jurul orei 14:00, în centrul orașului Beiuș, unde două eleve de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” s-au bătut sub privirile a zeci de colegi. Imagini filmate în timpul scandalului au fost distribuite pe rețelele de socializare, iar cele două combatante au ajuns în arestul Poliției pentru 24 de ore.
Mapamond
Numele și detaliile a zeci de mii de informatori din epoca comunistă au fost făcute publice în Ungaria, în baza unei legi în acest sens adoptate în septembrie, documentele fiind acum disponibile pe site-ul nyitottaktak.hu, relatează MTI. Premierul ungar Peter Magyar a făcut apel ca aceste informații să fie tratate cu „demnitate și umanitate”.
Local
Bărbatul de aproximativ 60 de ani, salvat de pompieri dintr-un apartament inundat cu fum, în cartierul Aurel Vlaicu, se află în stare bună și se recuperează. ISU Arad a oferit noi detalii despre intervenția din 29 octombrie și despre cauza incendiului.
Local
Trei bărbați sunt cercetați într-un dosar de furt calificat, după ce ar fi furat dintr-un apartament din Chișineu-Criș mai multe sume de bani în lei și valută. Doi dintre suspecți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar cel de-al treilea a fost plasat sub control judiciar.
Local
Analiza rezultatelor examenelor naționale, promisă acum aproape patru luni de Inspectoratul Școlar Județean Arad, va fi transmisă presei pe 6 noiembrie. În iulie, inspectoratul a reproșat presei că a tras „concluzii incomplete” când a comparat rezultatele elevilor arădeni la Evaluarea Națională și Bacalaureat cu cele ale elevilor din alte județe ale țării.
1
Local
Pornit din pasiunea antreprenorului Mircea Lezeu pentru trabucuri, Bibliothèque des Cigares a devenit, în mai puțin de un an, mai mult decât un cigar lounge. Este un spațiu privat, cu acces controlat, în care se întâlnesc oameni din medii diferite, se organizează degustări și evenimente culturale, iar conversația ocupă un loc la fel de important ca pasiunea care i-a adus împreună.
1
ARADON Sport local
ARAD. În organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, de vineri şi până duminică, la Baza Sportivă Fortuna, are loc prima ediţie a turneului Selecţionatelor AJF Arad, Regiunea 5, Under 12.
Citiți principiile noastre de moderare aici!