Autorul crimei, un tânăr de 28 de ani și-a înjunghiat mortal tatăl. Se pare că între cei doi a avut loc o ceartă, vecinii povestind că astfel de scandaluri erau frecvente în casa acestora din localitatea Sântana. Tânărul suferă de afecțiuni psihice. Vecinii victimei au spus că tatăl băiatului erau mereu beat. Scandalul din weekend-ul trecut a fost ultimul pentru victima de 53 de ani. Fiul a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat părintele în zona gâtului. Cea care a descoperit crima a fost chiar mama băiatului. Ambulanța a fost chemată la fața locului însă pentru victimă nu s-a mai putut face nimic. Polițiștii l-au reținut pe tânărul de 28 de ani. În momentul de față, agresorul este internat la spitalul de psihiatrie și va fi suspus unei expertize psihiatrice. Procurorul Dan Ursu, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad ne-a declarat că dacă în urma efectuării expertizei psihiatrice se va stabili că persoana nu a avut discernământ în momentul comiterii crimei, atunci nu va fi trimisă în judecată pentru fapta sa.
Un tanar de 28 de ani, bolnav psihic, si-a omorat tatal
Reactualizat la:
SÂNTANA. O ceartă izbucnită într-o familie de rromi din Sântana s-a sfârșit într-un mod tragic.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
1
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!