El a fost şi sancţionat contravenţional cu 750 de lei şi cu reţinerea carnetului pentru trei luni de zile. Simultan, agenţii l-au oprit şi pe colegul său, tot un american, care circula pe autostradă cu ceva mai puţin de 180 de km pe oră, în acest caz poliţiştii aplicând doar o amendă de 6 puncte penalizare (750 de lei – 375 de lei, dacă amenda este achitată în 24 de ore). Ambii conduceau maşini americane, Dodge, de mare putere. Totuşi, ei au putut să îşi continue drumul spre Sibiu, pentru că poliţiştii i-au dat celui în cauză o dovadă pentru 15 zile.
Unul dintre participanţii „Gumball 3000”, prins cu 216 km/h
Unul dintre participanţii „Gumball 3000”, prins cu 216 km/h
Până la urmă poliţiştii de la Autostrăzi Vest i-au suspendat permisul unui american, participant la „Gumball 3000”, după ce acesta a fost înregistrat cu aparatul radar de tip Pistol în timp ce rula cu 216 kilometri la oră.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!