De loc din Vaslui, veteranul de război Vasile Adam, născut pe 22 octombrie 1922, se numără printre ultimii supravieţuitori ai „Detaşamentului Păuliş”, constituit în perioada august – septembrie 1944, care a avut misiunea de a opri înaintarea trupelor ungureşti care încercau să pătrundă prin Defileul Mureşului şi să zădărnicească acţiunea de eliberare a Transilvaniei de Nord, teritoriu ocupat în urma Dictatului de la Viena.
La venerabila vârstă de 102 ani, Vasile Adam, colonel în retragere, redă cu o acurateţe rar întâlnită detalii din zilele în care, în calitate de elev militar al Şcolii de subofiţeri de la Radna, a participat la una dintre cele mai cumplite bătălii purtate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce România întorsese armele împotriva Germaniei – bătălia de la Păuliş.
„Eram elev în anul II, iar din şcoala noastră au format Detaşamentul Păuliş. Trupele erau dincolo de Iaşi şi noi, fiind mai aproape, ne-au băgat pe front. Chiar pe 23 august, ne-au dus spre Arad, la aerodrom, noaptea, cum au primit ordin de la Marele Stat Major. Am mers toată noaptea pe jos, ne-am oprit la o fermă unde am stat până în zori. Dimineaţă am înconjurat aerodromul, iar după-masă am venit la Păuliş, unde era sediul. Apoi nu a mai fost nimic până la începutul lui septembrie. După primele zile din septembrie, Brigada I blindată din Budapesta a intrat în Arad, prin Deva. După 10 – 11 septembrie a dat atacul. Acolo au fost luptele cele mai grele. Au murit 44 de elevi sergenţi din Batalionul 2 în care eram şi eu, trei ofiţeri şi doi subofiţeri”, povesteşte veteranul.
Şi-a văzut camarazii căzând la datorie. Ar fi făcut-o şi el, fără să stea la îndoială, fiindcă atunci când a ales cariera militară era un tânăr care nu ştia prea multe despre lume şi despre viaţă, dar avea o certitudine – aceea că îşi iubea ţara. „A fost o bucurie să apărăm ţara. Asta avem după familie, avem ţara, iar eu mi-am iubit ţara din toată inima”, a spus, pentru AGERPRES, Vasile Adam.
După momentul istoric de la Păuliş, s-a întors la şcoala din Radna. Ascunde o lacrimă când îşi aminteşte de momentul reîntoarcerii acasă, imediat după terminarea războiului, la început de mai, chiar în a doua zi de Paşti a anului 1945, când satul său era în sărbătoare. Povesteşte cum apoi a fost trimis alături de alţi colegi să instruiască soldaţi din unităţi militare. A fost repartizat la o unitate militară din Medgidia, ca subofiţer activ, după care a fost trecut în rezervă. Disciplina şi rigoarea învăţate în şcoala militară, alături de curajul dobândit în prima linie a frontului, l-au ghidat toată viaţa. A urmat o şcoală sanitară activând ca asistent medical igienist la fostul Sanepid, iar apoi ca tehnician de statistică medicală în cadrul Direcţiei Judeţene de Sănătate Vaslui.
Dacă ar fi să facă un bilanţ, consideră că viaţa sa a fost una frumoasă şi că viaţa, în general, e frumoasă, mai ales pe timp de pace. Ca orice om care a trăit un război, crede cu tărie că pacea şi liniştea sunt binecuvântări pentru orice popor. Recompensat cu numeroase distincţii, ţine la loc de cinste medalia „Bărbăţie şi Credinţă”, obţinută pentru eroismul cu care şi-a apărat ţara în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Fiica sa, Violeta Şerban, fostă profesoară de biologie, acum pensionară, spune că tatăl e cel care i-a insuflat atât ei, cât şi celor doi fraţi gemeni mai mici, ambii ofiţeri în rezervă, dragostea adevărată de ţară. „Şi copiii mei şi eu şi soţul meu, Dumnezeu să-l ierte, am iubit România ca pe mama noastră. La fel şi nepoţii mei şi fraţii mei. Sunt momente când plâng văzând ce se întâmplă în România, dar mă alin cu mândria că părintele meu a luptat pentru această ţară”, spune Violeta Şerban.
După Revoluţia din 1989, Vasile Adam a constituit la nivelul judeţului Vaslui filiala Veteranilor de Război, în cadrul căreia a activat până la vârsta de 99 de ani. A adunat în jurul său oameni muncitori, care au avut greaua misiune de a înregistra veteranii de război, văduvele de război şi văduvele veteranilor, dar şi de a se asigura că drepturile acestora sunt respectate. Printre cei mai buni colaboratori ai săi se numără colonelul (r) Marin Costia, actualul preşedinte al Asociaţiei Veteranilor de Război „Peneş Curcanul” Vaslui.
Marin Costia consideră că „eroul de la Păuliş” este unul dintre acei oameni care inspiră. L-a perceput ca fiind mereu atent la detalii, factor de echilibru în colectivul din care a făcut parte şi pe care mai apoi l-a coordonat, exemplu de corectitudine, modest şi cu simţul datoriei profund înrădăcinat în conştiinţă.
„Am fost solicitat să fac parte din personalul care deserveşte filiala judeţeană a Veteranilor de Război şi am ocupat de-a lungul anilor mai multe funcţii. Domnul Vasile Adam a îndeplinit funcţia de preşedinte al filialei din 2010 până în 2021, timp de 11 ani. Dumnealui a făcut parte din Consiliul Administrativ al filialei încă de la înfiinţare, din septembrie 1990, fiind şi din acest punct de vedere un ‘veteran’. Relaţia noastră de colaborare a fost una foarte bună. A fost şi în viaţa civilă un funcţionar model, a făcut o şcoală sanitară, cum îi place dumnealui să spună, pe vremea când şcoala era respectată şi educaţia era educaţie, făcând referire la vremurile actuale, când diplomele răsar precum ciupercile după ploaie. Am primit de la domnul Adam o lecţie foarte importantă privind relaţiile interumane. Dacă în cariera mea de militar activ au mai existat situaţii tensionate, momente când ne mai certam, aveam anumite orgolii şi poate şi un vocabular nepotrivit, la filiala Veteranilor nu am asistat niciodată la certuri. La orice problemă ne consultam, dumnealui a avut mereu un simţ al măsurii pe care l-am apreciat şi un respect pentru colaboratori”, a declarat, pentru AGERPRES, colonelul (r) Marin Costia.
După cei peste 30 de ani petrecuţi la Asociaţia Veteranilor de Război „Peneş Curcanul” Vaslui, Vasile Adam a primit titlul de preşedinte de onoare, ca semn de recunoaştere a activităţii sale în cadrul instituţiei, dar mai ales pentru devotamentul şi curajul cu care a luptat pentru ţară.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
X
cititor 
Eugen 
Grecu says: Tot respectul pentru acest domn. Daca vom avea parte de un razboi, acei “mari” conducatori vor fi primii care vor spala putina impreuna cu odraslele lor, iar la lupta vor merge muritorii de rand saraciti tot de cei care ne conduc de 35 de ani. Suntem condusi de oameni mici, aia e problema.
