ARAD. „În acest sens, în zilele de 30 și 31 martie, în cadrul Campaniei Umanitare de donare de sânge <<Din suflet pentru suflet>>, un număr de 20 de elevi din cadrul SNPAP – Secția Arad, în scopul ajutorării semenilor și sprijinirea sistemului medical național au răspuns prezent acestei campanii prin donarea de sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine Arad. Campania a fost organizată respectându-se măsurile de prevenire a transmiterii virusului Sars-Cov-2. Școala formează elevii în spiritul umanismului și respectului față de valorile sociale fundamentale, iar gestul de solidaritate al viitorilor agenți de penitenciare față de cei aflați în suferință dovedește că aceștia pot deveni modele de implicare civică pentru comunitatea din care fac parte”, au anunțat reprezentanții Penitenciarului Arad.
Viitorii agenți de penitenciare au donat sânge la Arad
Viitorii agenți de penitenciare au donat sânge la Arad
20 de elevi din cadrul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, prin Structura de învățământ Arad, au demarat o amplă campanie de donare de sânge.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
1
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!