ARAD. Cei de la Consiliul Judeţean vor fi des „cu capul în nori”. Nu o spunem noi, ci o spun chiar ei. Instituţia vrea să cumpere bilete de avion interne şi internaţionale de aproape 17.000 de euro. Mai precis, de 77.000 de lei, la care se adaugă şi TVA. Din această sumă, se estimează că 57.000 de lei vor fi folosiţi până la finalul anului în curs, în timp ce alţi 20.000 de lei în primele patru luni ale anului viitor. Potrivit unei cereri de ofertă făcută publică de CJA, serviciile care fac obiectul achiziţiei se referă la asigurarea transportului aerian ocazional intern şi extern pentru toate categoriile de salariaţi ai Consiliului Judeţean.
„Deoarece nu se cunoaşte numărul deplasărilor şi nici numărul de persoane, în cadrul contractului se vor efectua deplasări după necesitate, conform comenzii achizitorului, fără a se depăşi valoarea maximă a contractului”, se arată în anunţul CJA. Tot în anunţ se mai specifică faptul că societatea care va oferi taxa de serviciu cea mai scăzută va fi declarată câştigătoare şi va prinde contractul.
Zboruri de 17.000 de euro la CJA
Zboruri de 17.000 de euro la CJA
Consiliul Judeţean vrea să achiziţioneze zboruri interne şi internaţionale în valoare totală de aproape 17.000 de euro.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Advertorial
Cererea pentru o Biblie în engleză vine, de cele mai multe ori, din motive foarte diferite: unii cititori vor să studieze textul biblic în limba în care au fost scrise majoritatea comentariilor și resurselor teologice moderne, alții caută o ediție pentru un membru al familiei stabilit în străinătate, iar alții pur și simplu preferă claritatea anumitor traduceri englezești, comparativ cu variantele disponibile în limba română. Indiferent de motiv, alegerea potrivită depinde de câteva criterii clare, ușor de urmărit chiar și de cineva care nu este familiarizat cu piața de carte biblică englezească.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni și dus acasă, unde anchetatorii efectuează percheziții într-un dosar de înșelăciune, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
România este pregătită să participe activ la noul grup de lucru al ONU, dedicat combaterii antisemitismului, a transmis președintele Nicușor Dan, într-o postare pe X, după întâlnirea pe care a avut-o, duminică, la New York, cu Ronald S. Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc.
Mapamond
Partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin este așteptat să câștige, fără nicio surpriză, alegerile parlamentare de duminică din Rusia, un scrutin marcat de atacuri cu drone ucrainene și acte de piraterie cibernetică, relatează AFP.
Mapamond
Cancelarul german, Friedrich Merz, a calificat drept un dezastru rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfășurate duminică în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, relatează Reuters, dpa și AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 20-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg.
2
Local
Șase luni de închisoare i se vor adăuga pedepselor deja primite de un bărbat, pentru că a ieșit din arestul la domiciliu ca să împrumute niște cabluri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!