TURNU. Migranții, atât adulți cât și copii, au fost depistați duminică, 4 august, în jurul orei 20.30, în baza unei informații primită de către autoritățile de la frontieră. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, împreună cu un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad – Grupa de Jandarmi Pecica, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate, iar la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră au depistat zece persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Întrucât persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu pentru continuarea cercetărilor. „Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că cei în cauză sunt zece cetățeni din Algeria și Palestina, dintre care trei bărbaţi, două femei şi cinci minori. În cadrul cercetărilor, s-a mai stabilit că adulţii au vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, iar minorii între 9 şi 17 ani, fiind solicitanţi de azil în ţara noastră. De asemenea, adulţii au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Cei zece sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Zece algerieni și palestinieni, pe jos spre vestul Europei
Zece algerieni și palestinieni, pe jos spre vestul Europei
Cei zece au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe la Turnu, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!