România trece prin perioada unei nenorociri căreia greu îi găseşti un precedent. De câţi ani, ţara este invadată de lăcuste. De lăcuste portocalii, care distrug tot ce mai adună acest popor oropsit. Foamea lor este atât de mare, încât „rod” orice. Folos să fie, în cele din urmă. Adică, în bani să se transforme.
Divide et impera. Dezbină şi stăpâneşte. O expresie atribuită lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei, care folosea această strategie împotriva oraşelor-state greceşti, subordonându-le.
România a „manevrat” cu iscusinţă vreme de un secol, poate şi mai bine, dacă vom coborî în istorie până la 1859, în planul politicii externe. A avut mereu oameni inteligenţi, capabili să lucreze în folosul ţării – şi după Unirea Principatelor, şi la declararea Independenţei şi la Întregirea din 1918, şi la recuperarea Ardealului de Nord... Chiar şi în vremea lui Ceauşescu, România a făcut, ani în şir, un joc abil între cele două blocuri militare (NATO şi Tratatul de la Varşovia), între Moscova şi Beijing, a păstrat legături bune cu Israelul, dar şi cu palestinienii...
Frumoasă ţară, păcat că e locuită, zice românul hâtru, persiflându-şi propria condiţie. Suntem gata să facem haz de necaz în orice situaţie, chit că mai curând ar trebui să plângem, decât să „miştocărim”.
PDL s-a prăbuşit dramatic în sondaje. La fel, preşedintele Traian Băsescu. Modul neperformant în care au gestionat problemele ţării este una dintre explicaţiile acestei erodări extreme de imagine. Mai e şi modul discreţionar în care PDL guvernează.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Pădurile de pe raza județului Arad vor fi administrate de o direcție regională cu sediul la Oradea.
3
Local
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.
Local
Un bărbat de pe strada Șezătorii din Arad, care a vândut de trei ori substanțe interzise unui colaborator al DIICOT-ului, a fost trimis în judecată de Tribunalul Arad.