Crin Antonescu îl acuză pe Traian Băsescu
pentru că i-ar fi furat sloganul electoral
„România bunului simţ”. Staff-ul
electoral al preşedintelui în exerciţiu
pretinde că testează acest slogan de campanie de
vreo două săptămâni.
Sunt dintre aceia care n-au aplaudat, cu zece luni în
urmă, constituirea Coaliţiei PDL-PSD. Motivele
erau multe şi se aflau la îndemâna
fiecăruia dintre noi. În primul rând,
toată lumea ştia că urmează un an
în care vor avea loc alegerile prezidenţiale.
Cele 17 milioane de euro, pe care Adrian Mutu trebuie
să le plătească londonezilor de la Chelsea,
ascund în spatele lor o dramă. Este drama omului
căruia gloria şi banii i-au luat minţile.
Sigur, putem discuta mult şi cu temei despre
justeţea pretenţiilor clubului londonez ori
despre sentinţa TAS, care frizează absurdul.
La Tuşnad, Traian Băsescu a ţinut să le
spună, încă o dată, radicalilor unguri
că vor avea atâta autonomie câtă va
exista la Tulcea. Cerbicia cu care şeful statului se
avântă în visele autonomiştilor
trebuie privită în contextul apropiatelor
alegeri prezidenţiale.
Nu ne putem imagina câtă veselie ar fi în
tagma politicienilor, de n-ar fi presa. Şi nu doar
în rândul politicienilor. După cât
se fură în ţara asta, după câte
ilegalităţi se comit, după cât de
extinsă este complicitatea între oamenii
diverselor instituţii, România, fără
presă, ar cădea vlăguită de
„lipitorile” care se înghesuie să-i
sugă sângele. Nimic nu s-ar afla,
încrengătura complicităţilor ar
suprima complet teama. Şi aşa se fură la
drumul mare, darmite de n-ar fi presa!
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, consideră că războiul împotriva Iranului este cvasi-încheiat și că Washingtonul este „foarte mult înainte” de termenul inițial estimat de patru până la cinci săptămâni, potrivit unei postări pe rețeaua X a unei jurnaliste de la CBS News, care a citat un interviu cu liderul de la Casa Albă, relatează Reuters și AFP.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump au discutat luni în cadrul unei conversații telefonice „sincere și constructive” despre războiul din Iran și cel din Ucraina, a anunțat Kremlinul, notează AFP.
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni pentru New York Post că „nu este mulțumit” de alegerea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem al Iranului, pentru a-i succeda tatălui său, Ali Khamenei, ucis la începutul ofensivei israelo-americane.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului a declanșat o criză energetică globală și a atras atenția că producția de petrol dependentă de transportul prin Strâmtoarea Ormuz ar putea înceta în curând, relatează Reuters.
Mapamond
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a reiterat luni avertismentele la adresa Iranului de a nu extinde conflictul, la câteva ore după ce NATO a interceptat o rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei, a doua din 4 martie, relatează EFE.
Mapamond
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat luni că prețurile la combustibili vor fi plafonate, începând de la miezul nopții, pentru a-i proteja pe maghiari de creșterea prețurilor la petrol, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP.
Mapamond
Partidul Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, a propus ca autorităţile să păstreze timp de două luni aurul şi banii confiscaţi săptămâna trecută din vehiculele a două bănci ucrainene, în aşteptarea unei anchete privind sechestrul, pe care Ucraina îl consideră furt, relatează Reuters.
2
Local
ARAD. Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad a organizat o serie de acțiuni pe șoselele din Arad, totul în baza unui plan național.
1
ARADON Sport local
BRAŞOV. După ce în urmă cu două săptămâni s-a achitat excelent de sarcina organizării Campionatului Național de Judo Under 18, Clubul Sportiv Universitatea Arad a avut reprezentanţi pe tatami „naţionalelor” Under 21 de la Braşov.