aradon.ro Web analytics


Jos pălăria. Drona lui Charlie Ottley a fost găsită rapid printr-o, desigur, mobilizare exemplară a Poliţiei Române, care a dat de aparatul de filmat al englezului chiar în Moineşti. Aplauzele însă, în pofida efortului însemnat al Poliţiei Române, care s-a prins că e un moment bun pentru spălarea tuturor păcatelor, au mers tot spre jurnalistul britanic Charlie Ottley.
„În oglindă lume bună/ O generaţie, o minciună/ Ne stă bine împreună”. Versurile astea geniale ale celor de la Robin and the Backstabbers îmi bubuie în minte și suflet încă de miercuri după-masă. Așa cum de zile întregi nu pot să ies nicicum din propriu-mi scenariu negru al unei Românii în război și al cetățenilor ei minunați, care se vor călca în picioare la granița de vest, care își vor vinde prietenul, fratele, mama, ca să scape nevătămați, care vor călca pe cadavre ca să fie primii care vor scăpa de dezastru sau primii care vor scoate un ban frumos din suferința altora.

România

Pensiile vor fi plătite mai devreme în luna aprilie
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).

Mapamond

Washingtonul nu a informat aliații NATO că urma să atace Iranul de teama unor scurgeri de informații, susține Rutte
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:

Mapamond

Media: Iranul a transmis un răspuns la planul propus de Statele Unite
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.

Mapamond

OCDE: Războiul din Iran afectează creșterea economiei mondiale și majorează inflația
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu reduce ritmul de creștere al economiei mondiale, se arată într-un raport publicat joi de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.

ARADON Sport local

Viitorul va juca, 99%, în play-off!
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.

Local

De la Consiliul Elevilor, la Consiliul Județean
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.

Local

Complexul Matern-Pediatrie „rămâne în picioare”
Cu toate că încă nu a fost identificată sursa de finanțare pentru noul spital, conducerea județului este convinsă că obiectivul va fi realizat. 1

România

Guvernul a aprobat OUG de declarare, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere
Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind declararea, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, benzină şi motorină. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.