Deputatul Mihăiţă Calimente apare pe lista celor 145 de parlamentari anchetaţi de către Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că şi-au angajat rudele la birourile parlamentare. În cazul lui Calimente, acesta şi-a angajat fiul.
FELNAC. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a violat un copil în vârstă de 6 ani.
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
Local
Fie din cauza dosarelor incomplete, fie din cauza notelor de la examene, candidații care vor să se angajeze la Județean „pică” pe capete.
2
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.