Se spune că românul s-a născut poet și că indiferent de situație știm să facem haz de necaz. Cumva, înclinația asta a noastră ca popor către umor, fie că situația o cere, fie că nu, ne caracterizează și ne mândrim ca fiind adaptabilitatea noastră de a trece mai departe, de a supraviețui ca popor. Și da, am supraviețuit, dar la fel de bine au supraviețuit și meduzele și chiar gândacii de bucătărie. Ce m-a revoltat din nou pentru a „n” oară? Indiferența noastră, indignarea asta care ne ține maximum trei zile și moare, la fel cum se naște, în spatele monitorului.
Uitați de lume, sortiți să nu aibă vreo șansă vreodată. Copiii nimănui sunt aici. Se nasc, cresc și trăiesc într-o lume care îi vede, dar îi ignoră cu desăvârșire. În fond, nu e vina nimănui că bietele suflete s-au născut în familii năpăstuite de soartă, familii care la rândul lor n-au avut nicio șansă să iasă din rândul celor marginalizați, celor cu educație precară și celor cu risc crescut de sărăcie. Toți fac parte din statistici, sunt numere în rapoarte făcute mai din pix, mai din teren despre sărăcie și lipsa unei șanse reale. Și copiii? Ce vină au ei că s-au născut la locul și momentul nepotrivit?
Sâmbătă dimineața. Orașul pare un mic furnicar. În mașini sau pe jos, arădenii se îndreaptă care înspre piață, care înspre supermarketuri. Nimic deosebit, nimic care să te scoată din minți. Până când ajungi în zona unui liceu central. Aici începe nebunia. Cu zeci de metri înainte de liceu mașinile stau împietrite, parcă lipite cu smoală de asfalt. Nimeni nu se mișcă, toată lumea așteaptă. Din când în când se mai înaintează câte doi – trei metri, apoi din nou motoarele „torc” în gol și încep întrebările: O fi vreun accident? Poate pleacă copiii în excursie și o fi parcat vreun autocar? O fi blocată prima bandă de vreo lucrare? Nimic din toate astea.
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.