aradon.ro Web analytics


Cu toţii dorim să ne bucurăm de sănătate şi energie întreaga viaţă. Ne informăm permanent şi încercăm să aplicăm cele mai noi metode de menţinere şi prelungire a vieţii active. Suntem convinşi că ştim totul despre organismul nostru, dar mai avem multe de învăţat. Natura a dat corpului uman echilibrul perfect încă de la creaţie şi mecanisme de apărare a sănătăţii.
Toamnă, frunzele ruginii s-au aşternut covor în parcuri. Razele blânde ale soarelui te invită să ieşi din casă şi să profiţi de aceste clipe magice. Natura intră parcă într-un soi de linişte şi adormire, de refacere după o vară tumultoasă şi capricioasă. Nu ştim cât va dura miracolul vremii bune şi liniştite dar, să profităm din plin de el. Vremea este tocmai bună pentru ca cei vârstnici sau cu afecţiuni ale inimii să recupereze lipsa de mişcare din timpul verii când, uneori, căldura insuportabilă îi obliga să stea în casă. Plimbarea, băile de aer, băile de soare, sunt factori de călire a organismului, indiferent de vârstă.
Te-ai gândi că în momentul în care un om ajunge într-o funcție publică de răspundere și cu vizibilitate maximă, primul lui gând ar fi să-și ia lângă el cei mai pricepuți consilieri, cei mai buni specialiști pe problemele pe care știe că le va avea de gestionat. Consilieri și specialiști care, fiecare pe partea lui, să dețină mai multe cunoștințe decât personajul cu funcție, dar mai ales să aibă experiența și ascendentul necesar astfel încât să se facă ascultați.

România

Chisăliță: Dacă se va scoate Unitatea 2 din funcțiune, în mod normal consumatorii casnici nu ar trebui să aibă de suferit
Consumatorii casnici nu ar trebui să fie afectați, în cazul în care Reactorul 2 ar fi scos din funcțiune, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.

România

Nuclearelectrica: În acest moment există posibilitatea opririi controlate a Unității 2 de la Cernavodă, în dimineața zilei de 13 august
Unitatea 2 a centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat joi dimineața, din cauza scăderii nivelului fluviului Dunărea, a anunțat Nuclearelectrica printr-un raport transmis Bursei de Valori București. 1

Local

Attila Cseke ar vrea o nouă coaliție mare
Ministrul Dezvoltării a precizat că, din punctul lui de vedere, doar o coaliție mare ar putea împiedica accesul extremei la guvernare.

Local

Se caută procurori-șefi pentru cinci parchete din Arad
Cinci parchete sunt conduse interimar, în județul Arad, iar CSM anunță lansarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcții de conducere.

Mapamond

Polonia este interesată de fondurile SAFE neutilizate de alte țări
Polonia este interesată de fondurile din instrumentul SAFE (Security Action For Europe) neutilizate de alte țări, a anunțat marți viceministrul apărării polonez Pawel Zalewski, transmite Reuters.

Local

„Este esențial să ne redobândim optimismul”
Poate termenul care definește cel mai bine mentalitatea colectivă de la nivel internațional este pesimismul. Percepția față de progresul societății în ansamblu este dominată de negativism și incertitudine, iar mesajele care sunt vehiculate în spațiul public fie de decidenți, fie de diverși influenceri, se înscriu aproape în totalitate pe aceleași coordonate. 1

Local

Avem linii noi, avem locomotive noi, dar nu pot fi folosite împreună
Ne uităm la noile locomotive care nu au cum să circule pe noile linii de tren din cauza incompetenței celor de la CFR. 1

Local

Proiectul unei săli de evenimente din vecinătatea Westfield, contestat de locuitorii cartierului
Aceștia solicită realizarea unui studiu de impact acustic, izolarea fonică a clădirii, interzicerea muzicii în exterior după ora 22.00, montarea unor limitatoare de zgomot și amenajarea unei perdele forestiere între investiție și zona de locuințe. 1

Local

Eclipsa parțială de soare va putea fi observată gratuit cu telescoape la Cetatea Șiriei
Eclipsa parțială de soare va putea fi observată de către pasionați gratuit, miercuri seară, la Cetatea Șiriei, unde vor fi amplasate telescoape dotate cu filtre speciale, în cadrul unui eveniment organizat pentru public de Astroclub Galaxis Arad.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.