Ministrul Sănătăţii susţine că va sesiza instanţa. Liderul Sanitas Arad spune că E. Nicolăescu nu cunoaşte situaţia.
Mai mult de jumătate dintre copiii cu handicap din Arad sunt încadraţi la handicap accentuat (125) şi grav (575).
CARAS-SEVERIN. Prima înfățișare în fata instanței din Caraș Severin, în procesul în care Adrian Buleu este judecat, este pe cale să înceapă.
CJA a modernizat aproape 40 de kilometri de drumuri în anul 2013, iar pentru 2014 se anunță noi lucrări.
Zeci de inspectori de la Finanţele arădene fac naveta zilnic la Timişoara, după reorganizare. Alţii sunt în şomaj.
Local
El a vorbit despre provocările pe care lumea contemporană le aduce familiei și tinerilor.
ARADON Sport local
Juniorii lui Dinu Donca au sperat degeaba, CFR Cluj nu s-a împiedicat, așa că roş-albii vor juca finala mică.
Local
Preotul pensionar Ioan Suba, fost preot paroh în Moneasa, a trecut la viața cea veșnică.
Advertorial
Garderoba masculină modernă pune accent pe confort, fără a sacrifica însă eleganța sau personalitatea. Încălțămintea sport a depășit demult granițele sălilor de antrenament, devenind un element de bază în exprimarea stilului zilnic. Dacă vrei să obții o imagine relaxată, dar îngrijită, este esențial să combini piesele vestimentare preferate cu încălțămintea potrivită. Acest ghid îți va arăta cum să transformi piesele simple în piloni ai unui outfit remarcabil.
Local
Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unei autoutilitare, peste 7.700 de articole vestimentare estimate la o valoare de aproximativ 950.000 de lei, susceptibile de a fi contrafăcute.