Catanzariti, fiscul arădean și Marțean sunt principalii creditori ai SC FC UTA SA, arată tabelul preliminar.
ARAD. Zilele trecute, la Școala Gimnazială ”Caius Iacob” din Arad, elevii clasei I A Step by Step, împreună cu doamnele învățătoare Scridon Ileana și Dașcău Georgiana, au sărbătorit 200 de zile de școală.
Primăria Arad licitează studiul pentru spaţii verzi, locuri de joacă şi amplasarea de mobilier urban.
Comuna l-a dat în judecată pe fostul primar, Lucian Stoicu, și are pretenții de la acesta și de la două firme.
ARAD. În săptămâna 18-22 noiembrie, în toate școlile au loc acțiuni desfășurate sub genericul „Festivalul Național al șanselor tale”. Astfel, la Școala Gimnazială „Caius Iacob” Arad a avut loc o „întâlnire de suflet”, în sala festivă a școlii. Domnul plutonier major Buzoianu George, tatăl a doi copii din această şcoală, a răspuns invitaţiei de a prezenta elevilor experiența trăită în Afganistan.
Local
Femeia a reclamat că nu are asfalt pe stradă. Deşi instanţa a obligat municipalitatea să asfalteze strada, lucrările nu au fost executate încă.
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat, luni, că i-a cerut ministrului Culturii, Demeter Andras Istvan, să demisioneze și să-și ceară scuze în mod public, după apariția unor înregistrări audio în care acesta folosește un limbaj vulgar.
Local
El a vorbit despre provocările pe care lumea contemporană le aduce familiei și tinerilor.
ARADON Sport local
Juniorii lui Dinu Donca au sperat degeaba, CFR Cluj nu s-a împiedicat, așa că roş-albii vor juca finala mică.
Local
Preotul pensionar Ioan Suba, fost preot paroh în Moneasa, a trecut la viața cea veșnică.