ARAD. Profesorii care vor să obțină definitivatul în învățământ mai au câteva zile pentru a-și depune dosarele. 25 noiembrie este termenul limită la care dosarele trebuie să ajungă de la școli la Inspectoratul Școlar Județean Arad.
ARAD. Se anunţă o nouă amânare pentru locuitorii Nadăşului. Procesul de la Ineu prin care Prefectura Arad solicită revizuirea sentinţei din 2006 prin care familia Colţeu a fost împroprietărită cu peste 8.700 de hectare va primi mai mult ca sigur un nou termen.
ARAD. Un proiect al Direcţiei de Finanţe nu a avut trecere la cinci primării din judeţul Arad. Este vorba despre o colaborare între instituţii pentru a avea acces comun la bazele de date ale fiecăreia.
ARAD. Doar o parte din primăriile din regiune au semnat cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice protocoale pentru încasarea impozitului pe venitul agricol.
Bucureşti. Primarul Aradului a fost prezent marţi la prima ediţie a Forumului Proiectelor de Dezvoltare în Marile Comunități Urbane din România- City Invest pentru a susţine proiectul polului de dezvoltare Arad-Timişoara.
România
Noua Lege a salarizării unitare în sectorul bugetar are un impact de 8 miliarde de lei, iar toți demnitarii, cu toate sporurile și cu toată reașezarea salariilor pe grilă înseamnă sub 500 de milioane de lei, a declarat, luni, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă.
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, și-a anunțat luni demisia din funcție, după ce în spațiul public a apărut o înregistrare audio care îi este atribuită și în care folosește un limbaj vulgar, convorbirea fiind din anul 2012, referitoare la achiziția Radio Chișinău.
Local
Femeia a reclamat că nu are asfalt pe stradă. Deşi instanţa a obligat municipalitatea să asfalteze strada, lucrările nu au fost executate încă.
3
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat, luni, că i-a cerut ministrului Culturii, Demeter Andras Istvan, să demisioneze și să-și ceară scuze în mod public, după apariția unor înregistrări audio în care acesta folosește un limbaj vulgar.
Local
El a vorbit despre provocările pe care lumea contemporană le aduce familiei și tinerilor.
ARADON Sport local
Juniorii lui Dinu Donca au sperat degeaba, CFR Cluj nu s-a împiedicat, așa că roş-albii vor juca finala mică.
Local
Preotul pensionar Ioan Suba, fost preot paroh în Moneasa, a trecut la viața cea veșnică.