ARAD. Consilierul local (PNL) de la Curtici, consideră binevenită unanimitatea prin care Consiliul Local interzice explorarea şi exploatarea gazelor de şist, însă, totodată, spune că aceasta are, din punct de vedere juridic, efecte limitate, urmând ca referendumul să adauge în greutate din acest punct de vedere.
Ţărăniştii arădeni din gruparea Sârbu marchează împlinirea a 73 de ani de la punerea în aplicare a pactului Ribbentrop- Molotov.
După discuţiile cu ministrul Mircea Duşa, primarul Gheorghe Falcă e încrezător că Cetatea va fi a Aradului în 2016.
ARAD. Trecerea Cetăţii Aradului în circuitul civil a fost din nou tema discuţiilor între Ministrul Apărării, Mircea Duşa şi primarului Gheorghe Falcă. Cei doi s-au întâlnit la ceremonia de primire în unitate a militarilor reîntorşi din Afganistan, iar ministrul a declarat că este gata să reînceapă discuţiile cu administraţia locală.
ARAD. Evenimentul, aflat la cea de-a șaptea ediție, a fost vernisat de Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Arad miercuri, 26 iunie, în prezența artiștilor, curatorilor și prietenilor.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
România
Președintele Partidului Național, Ilie Bolojan, și președintele de la Forța Dreptei, Ludovic Orban, au anunțat miercuri demararea procedurilor de fuziune a Forței Dreptei, prin absorbție, cu PNL în prima parte a anului viitor.
Local
Beneficiind de o finanţare europeană de peste 16 milioane de lei, proiectul reunește mediul academic, clinic și industrial.
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.
Advertorial
Sâmbătă, 14 noiembrie, Molly Malone’s își redeschide porțile cu un eveniment special: „LUNA ISPITELOR”, alături de Daniela Pană și Eduard Vlădescu, cunoscuți din fenomenul TV „Insula Iubirii”.