Pantofii sunt, la propriu și la figurat, bazele oricărei ținute. Paradoxal, nu de puține ori se întâmplă ca ei să fie ținta unui compromis de rău augur, care are ca rezultat inevitabil un aspect neglijent, neserios sau chiar ridicol. O ținută perfectă, până la glezne, va deveni irelevantă dacă pantofii care o însoțesc sunt mult prea uzați sau „doar” urâți și/sau neadecvați ansamblului. În schimb, o ținută decentă, spre banală, va arăta de cinci ori mai bine grație unei perechi de pantofi bine aleși.
În doar trei zile de la inaugurare, peste 2000 de arădeni au trecut pragul noului magazin “Casa Rusu” deschis vineri în incinta Galleria Arad.
Arădenii care au uitat sau omis să îşi achite dările către Fisc se trezesc cu bunurile executate.
Lucrările la noua pasarelă peste Mureș sunt gata să înceapă, urmând să fie finalizate anul viitor.
Spitalul Judeţean Arad va avea, în perioada imediat următoare, un centru de colectare a celulelor stem şi o bancă pentru depozitarea acestora.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că jumătate din cele 6,4 miliarde de euro care ar trebui încasate din PNRR ar fi în pericol, iar dacă banii nu vor veni, va fi afectat deficitul bugetar, despre care „nu s-a spus tot”, astfel că șeful social-democraților vrea să afle dacă există facturi neplătite care nu au fost incluse la calculul fostului guvern.
Mapamond
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE.
1
Mapamond
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
1
Local
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un „Prânz pe întuneric”, o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
1
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
1