Greşelile medicale de pe urma cărora au de suferit pacienţii vor fi plătite mai scump de către doctori.
Sunteţi gata de război? Pentru că se prefigurează un război al sediilor pentru politicienii cu activitate prin Arad.
CURTICI. Conform calculelor hârtiei, Gloria Arad a câştigat, în urmă cu câteva minute, ultimul act al fazei judeţene a Cupei României la fotbal, ediţia 2013-2014, trecând de o altă grupare de Liga IV, Aqua Vest, scor 4-2 (3-1).
ŞIRIA. Graţie Aeroclubului „Charlie Bravo” din Şiria (preşedinte Daniel Cojocaru), piloţi din Franţa şi România au participat la un raid aerian deasupra ţării noastre cu aparate de zbor ultra-uşoare, a căror capacitate maximă este de două locuri. Pista Aerodromului de la Şiria a fost punct de start şi sosire a unui raid aerian de şapte zile, care a avut ca borne importante localităţile Caransebeş, Bucureşti, Tulcea, Suceava şi Bistriţa.
ȘIMAND. Elevi de la 16 instituţii de învăţământ, din judeţele Timiş şi Arad, au participat la ediția cu numărul doi a Crosului Olimpic, organizat în Șimand, de către catedra de educație fizică și sport a școlii din localitate, condusă de prof. Daniel Mărcuș, și COSR filiala Arad, director prof. Ioan Marconi.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că jumătate din cele 6,4 miliarde de euro care ar trebui încasate din PNRR ar fi în pericol, iar dacă banii nu vor veni, va fi afectat deficitul bugetar, despre care „nu s-a spus tot”, astfel că șeful social-democraților vrea să afle dacă există facturi neplătite care nu au fost incluse la calculul fostului guvern.
Mapamond
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE.
1
Mapamond
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
1
Local
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un „Prânz pe întuneric”, o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
1
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
1