ARAD. La conferinţa de presă a PC Arad, Leontin Aslău a povestit cum, în urmă cu o zi, a parcurs, în municipiu, 7,8 km cu maşina pe drumuri de pământ, pornind de la biserica sârbească.
ARAD. Ca de obicei, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” a iniţiat şi organizat un proiect educaţional inedit în cadrul oferit de săptămâna 1-5 aprilie, cunoscută, în acest an şcolar, sub numele „Să ştii mai multe, să fii mai bun”.
ARAD. Activitatea de cercetare ştiinţifică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad reflectată prin publicaţii apărute la Editura „Vasile Goldiş” University Press, se bucură de o largă recunoaştere prin cuprinderea în mai multe baze de date internaţionale.
ARAD. Vehiculele cu tonaj mai mare de 7,5 tone nu mai au voie să intre în Ungaria prin frontierele arădene. Măsura a fost luată în urma ninsorilor abundente care au căzut pe teritoriul maghiar, iar autorităţile din această ţară încearcă să reducă efectele nefaste ale vremii asupra traficului. Iar pentru a evita accidente grave sau blocaje datorate zăpezii, a fost impusă această restricţie.
ARAD. O (altă) veste tristă pentru lumea sportului rege arădean. N-au trecut decât 40 de zile de la moartea lui Ionuţ Leac, că iată, marţi după-amiază a plecat dintre noi şi Toma Jurcă. Nea Tomiţă, cum îi zicea toată lumea.
Mapamond
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
Mapamond
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Local
Au consumat lactate cumpărate din parcarea unui hipermarket și au ajuns la Spital. ANSVSA a transmis că activitatea unității a fost suspendată și s-au aplicat sancțiuni de 33 de mii de lei.
Local
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
1
Local
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
1
UT Arad
În ultimele zile mass-media centrală a insistat pe modificările din structura de conducere a clubului UTA. S-au vehiculat chiar și sume de bani care ar fi intrat în contul clubului arădean, totul pentru ca fondul de investiții, al cărui reprezentant este Tudor Guțilă, să preia conducerea grupării „roș-albe”. Omul care a pus bazele proiectului „Bătrâna Doamnă”, Alexandru Meszar, a adus clarificări cu privire la situația existentă în acest moment.
8
România
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat remis AGERPRES.