Sosit la Arad pentru a preda sacii cu buletinele de vot adunate de la secțiile din comună, șoferul primăriei Dezna, beat fiind, a intrat cu microbuzul pe care-l conducea exact în mașina unui polițist.
TIMIŞOARA. La iniţiativa FRF, marţi, ora 11, pe stadionul Poli din Timişoara (teren sintetic) are loc o acţiune de selecţie pentru formarea Centrului de Excelenţă Timişoara. Participă selecţionatele de fotbal ale judeţelor Arad – Hunedoara şi Timiş – Caraş Severin. Cei mai buni 22 jucători din această dublă se vor înfrunta într-un alt meci, la finalul căruia va fi cunoscută componenţa provizorie a Centrului de Excelenţă.
CĂCIULATA. Superliga feminină de şah, ediţia 2014, va avea loc între 7-16 noiembrie la Căciulata, printre cele 8 combatante fiind şi CS Universitatea „A. Vlaicu” Arad.
53 de angajaţi ai Filarmonicii (e vorba de personalul artistic) au intrat în grevă de avertisment, luni, între orele 10.00 şi 12.00.
BUCUREŞTI. După Mircea Ardelean (a primit o notă excelentă din partea observatorului M. Salomir după jocul Giarmata – Becicherecu Mic) – monitorizat în vederea promovării în Liga II, un alt cavaler al fluierului arădean, Alexandru Gornic a fost luat sub observaţie de mai marii CCA.
Local
Un biciclist a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de o mașină care nu i-a acordat prioritate.
Local
Un bărbat a încălcat ordinul de protecție și și-a amenințat soția că îi dă foc.
ARADON Sport local
Trupa lui Remus Lung pune încă o cupă în bogata vitrină a clubului Atletico Arad.
UT Arad
ARAD. Se apropie, tot mai mult, finalul sezonului regulat în competiția juniorilor. Academia UTA încearcă să aducă cât mai multe echipe în play-off, iar etapa a VIII-a, cea din weekendul trecut, a fost una de succes. Patru din patru, cum se spune.
Local
Publicarea rezultatelor testelor PISA 2025 în septembrie 2026 a plasat din nou sistemul educațional din România în fața unei oglinzi implacabil. Pragul critic al analfabetismului funcțional a fost depășit pe toate palierele tradiționale: 52% dintre elevi la matematică, 48% la lectură și 46% la științe nu dețin competențele de bază pentru a se descurca în societate și în profesiile viitorului. Dincolo de statistici, școala românească se prăbușește sub propria rigiditate. În continuare prezentăm o analiză a rezultatelor PISA, transmise la solicitatea Jurnal arădean/aradon.ro.
8
Mapamond
Preşedintele SUA, Donald Trump, a minimalizat duminică relatările conform cărora entităţi chineze ar fi furnizat Teheranului imagini din satelit ale unei baze militare din Iordania înainte şi după un atac aerian iranian în care au fost ucişi trei soldaţi americani, relatează AFP.
1
Mapamond
Coreea de Nord a efectuat sâmbătă un „exercițiu de atac cu putere de foc” utilizând artilerie cu rază lungă de acțiune și rachete, a raportat luni presa de stat, notează AFP.
2