Clădirea de pe strada Gheorghe Lazăr a fost vândută prin negociere directă, către Astra Vagoane Călători.
ARAD. Trei TIR-uri au fost protagonistele unei tamponări în lanţ petrecută pe centura municipiului, în zona bisericii din Gai, marţi, în jurul orei 17.00.
ARAD. Consilierul judeţean PC Arad, Daniel Duruş, a depus, marţi, la CJA şi la sediul PC Arad o adresă, în care anunţă că se prevalează de prevederile Ordonanţei 55, pentru a activa ca şi consilier independent.
ARAD. Cupa României la fotbal, faza judeţeană, ediţia 2015-2015, programează, miercuri, ora 16, meciurile etapei a treia (optimi de finală). Cu precizarea că în caz de egalitate după 90 minute se va juca două reprize de prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se va trece la executatea loviturilor de departajare, iată programul şi oficialii jcurilor:
BUCUREȘTI. Naționala României de Cupa Davis a susținut, marți, o conferință de presă prilejuită de meciul cu Suedia (12-14 septembrie). Din lot face parte și tenismenul arădean Marius Copil, care va juca două din cele patru meciuri de simplu de la Arenele BNR.
Local
Prăznuirea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea a adus la Arad șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Manifestările au cuprins slujbe la Catedrala Veche, sfințirea a două icoane la Facultatea de Teologie și lansarea a opt noi volume din colecția „Ilarion Felea – Opere complete”.
Local
Legea permite vânătorilor să împuște pisicile și câinii care ajung în fondurile de vânătoare. Cel puțin 12 mii de astfel de animale au fost „recoltate” în perioada 2022-2026, în județul Arad.
România
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
Advertorial
Eficientizare energetică pentru clădiri de aparamente din orașul Nădlac pentru 3 blocuri.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că nu ia în calcul să-și depună mandatul în niciun scenariu.
Mapamond
Ucraina a făcut apel vineri la comunitatea internațională să nu recunoască rezultatul alegerilor pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) organizate de Moscova în teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă, denunțând totodată politici de rusificare forțată și încercarea de a legitima cucerirea acestor zone, relatează EFE.
1
UT Arad
Adrian Mihalcea: „Am trecut printr-o perioadă nu prea bună emoțional. Acum vine pauza, ne liniștim”.