Lucrările de pe lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad avansează în ritm alert, constructorul anunţând finalizarea proiectului în 2014.
Oraşul nostru se află pe harta unei noi modernizări gândite de CFR: o cale ferată pe relaţia Caransebeş-Timişoara-Arad.
ARAD. Comisia de Disciplină din cadrul AJF Arad a luat în discuţie incidentele petrecute la jocul Unirea Sântana – UTA II din ultima rundă a Ligii IV. Ţinându-se, probabil, cont că scandalul a pornit de la arbitrul-debutant Alex Ilea, măsurile nu au fost dintre cele mai drastice.
Conducerea clubului UTA a prezentat coordonatele de la care pleacă noul sezon și ultimii doi parteneri ai proiectului.
Curtea de Conturi a cerut anularea a 21 de contracte de atribuire a fondurilor de vânătoare din judeţul Arad.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a prezentat pe rețeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră a fi 25 de realizări ale noului său mandat la Casa Albă, menționând printre acestea că „a pus capăt intrării refugiaților” și a făcut din „engleză limba oficială a SUA”, în timp ce a lansat și un sondaj în care propune ca Inteligența Artificială (IA) să se denumească altfel, relatează sâmbătă agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Generalul german Carsten Breuer a fost desemnat sâmbătă președinte al Comitetului Militar al NATO, el urmând să-l înlocuiască în această funcție la jumătatea anului viitor pe amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, a anunțat Ministerul german al Apărării, conform căruia generalul Breuer va avea o linie clară cu privire la modul de a face față amenințării în creștere din partea Rusiei, relatează AFP.
Mapamond
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară de 32,6 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, o solicitare despre care Comisia Europeană a spus că o va lua în considerare, dată fiind intensificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, relatează agenţia EFE.
1
Local
Un șofer arădean care le-a oferit polițiștilor 50 de euro mită și-a recunoscut vina și a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului mai au de așteptat până își vor afla adversarul.
Local
O femeie din Arad a fost condamnată la închisoare cu suspendare după ce a încercat să cumpere tăcerea unei fete de 12 ani care fusese violată.
1
Local
Prăznuirea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea a adus la Arad șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Manifestările au cuprins slujbe la Catedrala Veche, sfințirea a două icoane la Facultatea de Teologie și lansarea a opt noi volume din colecția „Ilarion Felea – Opere complete”.
2