ARAD. Lucrările arhitecturale ale Aradului vor fi ilustrate într-o monografie de excepţie.
ARAD. Ordinul Arhitecţilor din România împreună cu Filiala Teritorială Arad a Ordinului au organizat, la Galeria de Artă „Delta” a UAP din Arad, vernisajul expoziţiei de fotografie Victor Velculescu - intitulată „Mincu. Un secol înainte”.
LIPOVA. A apărut de curând ediţia a doua a cărţii „Arhitectura ţărănească pe Valea Mureşului”, autor Petru Gherman. Originar din satul Roşia Nouă, comuna Petriş, fost dascăl în comună, apoi director al Casei de Cultură a oraşului Lipova şi primar al acestui centru al Văii Mureşului, autorul cunoaşte în amănunt tradiţiile şi cultura acestei deosebit de pitoreşti zone, fiind aplecat cu predilecţie asupra culturii populare.
ARAD - O apariţie demnă de remarcat: "Itinerarii culturale arădene - Patrimoniul Secession, simbol şi semn", o broşură care a văzut de curând lumina tiparului, dar care poate sta lejer lângă toate broşurile din Occident care au ca scop prezentarea clădirilor istorice şi atracţiilor turistice ale oraşului.
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Au consumat lactate cumpărate din parcarea unui hipermarket și au ajuns la Spital. ANSVSA a transmis că activitatea unității a fost suspendată și s-au aplicat sancțiuni de 33 de mii de lei.
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
1
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
1
În ultimele zile mass-media centrală a insistat pe modificările din structura de conducere a clubului UTA. S-au vehiculat chiar și sume de bani care ar fi intrat în contul clubului arădean, totul pentru ca fondul de investiții, al cărui reprezentant este Tudor Guțilă, să preia conducerea grupării „roș-albe”. Omul care a pus bazele proiectului „Bătrâna Doamnă”, Alexandru Meszar, a adus clarificări cu privire la situația existentă în acest moment.
8
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat remis AGERPRES.