Comisia Europeană a hotărât să deconteze 287 de milioane de euro pentru construcţia autostrăzii Arad-Timişoara.
Nivelul alocaţiei de hrană ar urma să crească cu 3 lei/zi/persoană, începând din decembrie 2014.
Un bărbat a pierdut 400 de lei, iar femeia care i-a găsit nu i-a restituit până nu au intervenit jandarmii.
Consiliul Judeţean Arad a aprobat investiţia a peste 20 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la staţiile de transfer a deşeurilor.
ARAD. Aflată la Arad, Alexandra Braica, secretar de stat la Ministerul Muncii, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, a declarat că returnarea celor 700 de lei primiţi de către cadrele didactice pentru formare profesională este o minciună de campanie, lansată de către adversarii politici.
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
7
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.