BARAŢCA. Un autocar ce transporta persoane şi un autoturism au fost implicate într-un accident rutier, în această dimineaţă, în jurul orei 10,30, pe DN 7, în localitatea Baraţca. Autocarul şi maşina marca Opel se deplasau în acelaşi sens de mers şi au intrat în coliziune.
PĂULIŞ. Zece hectare de vegetaţie uscată au luat foc pe versantul dealului dinspre DN 7 şi spre Cladova, în zona Păuliş-Baraţca. 30 de pompieri profesionişti şi voluntari s-au luptat cu focul.
Mapamond
Vânzarea de carburanți a fost sistată duminică în peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia din 2014 a anunțat guvernatorul numit de Moscova în acest teritoriu, Serghei Aksionov, citat de AFP.
Local
Meteorologii anunță că, până în 24 iunie, vom avea atât temperaturi extreme, cât și furtuni puternice.
ARADON Sport local
CSM Deva învinge cu 1-0, în deplasare, pe Athletico Vinga şi ia o opţiune serioasă la promovarea în Liga 3.
România
Ilie Bolojan a fost reales duminică în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal în cadrul Congresului Extraordinar al PNL.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Tânărul sportiv al ACS Șah Club Vados Arad, Levin-Filip Table, a obținut locul I la categoria U10 în cadrul competiției Nokia Open Chess Contest 2026, desfășurată la Timișoara.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în 20 de județe, valabilă pe parcursul zilei de duminică.
România
Un report de peste 33,51 milioane de lei (6,40 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Loto 6/49 pentru tragerea de duminică, informează Loteria Română.
UT Arad
ARAD. Descoperiţi în centrul defensivei, prin plecările lui Poulolo şi Stolnik, antrenorul Adrian Mihalcea a cerut un fundaş central cu experienţă. Şi conducerea clubului s-a conformat.