A devenit o obişnuinţă ca Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad să-şi premieze performerii din domeniul sportului.
Respectându-şi blazonul, sportivii Box Club UVVG Arad s-au numărat printre remarcaţii tradiţionalei gale anuale de la Paks (Ungaria).
După două frunoase victorii, care l-au propulsat în semifinalele Campionatului European Studenţesc de box din Rusia, Adrian Popuţea a trebuit să se recunoască învins, decizie la puncte, în meciul pentru intrarea în finală.
Adrian Popuţea şi antrenorul său de la Box Club UVVG Arad, Adolf Ivanovici, fac cinste sportului cu mănuşi arădean la Campionatele Europene Studenţeşti din Rusia.
Singurul pugilist român prezent la Campionatele Europene Studenţeşti de box din Rusia, Adrian Popuţea (Box Club UVVG Arad) a păşit cu dreptul în competiţie, trecând în rundul inaugural de un sportiv din Ucraina.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
1
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1
Local
Pădurile de pe raza județului Arad vor fi administrate de o direcție regională cu sediul la Oradea.
3
Local
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.