Momente de spaimă, duminică dimineața, pe Ștrandul Neptun, unde a izbucnit un incendiu. Alarma s-a dat în jurul orei 5.00. Au fost afectate două căsuțe din lemn, din care una a ars în totalitate iar la cealaltă focul a distrus acoperişul şi tavanul. Pompierii s-au luptat timp de două ore cu flăcările, până la lichidarea totală a incendiului.
UT Arad
Juniorii U15 ai Academiei UTA au câștigat și se mențin în fruntea clasamentului.
Local
Concursul de matematici aplicate „Ioan Aron și provocările matematice” a ajuns la cea de a noua ediție.
Local
ARAD. Cu ajutorul celor de la Recons, autospeciala Serviciului de Ambulanță (SAJ)Arad a fost ridicată din “craterul” creat prin spargerea plăcilor care protejează instalația artezianei.
1
Local
ARAD. Un incident ce ne aduce aminte de o întâmplare similară, veche de vreo doi ani, care a făcut deliciul întregii țări, și care avut drept protagonistă fântâna din Piața Catedralei - s-a repetat în această dimineață.
5
România
Președintele Nicușor Dan găzduiește miercuri, la Palatul Cotroceni, cel de-al 11-lea Summit al Formatului București 9 (B9), cu participarea statelor nordice, SUA și Ucrainei.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a apreciat marți că războiul din Ucraina este foarte aproape de sfârșit și că va exista o înțelegere între Rusia și Ucraina, relatează Reuters.
2
România
Președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, a apreciat marți că Federația Rusă începe să devină interesată de încheierea păcii, în contextul scăderii economice și al pierderii unor teritorii ocupate anterior.
1
România
Președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, a declarat marți că Varșovia și Bucureștiul sunt cele mai importante centre de răspundere strategică a NATO de pe Flancul estic.