Vorbim mult despre faptul că Aradul este un oraș murdar, că nu se respectă curățenia stradală, că firma orădeană care face mai nou curat lipseşte parcă cu desăvârșire de pe străzi (de ne întrebăm dacă chiar şi-a intrat în pâine sau doar în bani) dar și că nu suntem în stare să ne ridicăm la standarde europene, în ceea ce privește atitudinea noastră civică.
Consiliul Local Civic ia atitudine, după ce instanța a anulat hotărârea privind fântâna arteziană de pe Mureș.
Honda Civic 1.6 i-DTEC diesel combina solutiile practice si interiorul spatios ale modelului Civic cu primul motor Honda ce inglobeaza tehnologia Earth Dreams, perfect adaptat la cerintele actuale ale pietei europene – consum scazut si nivel redus de emisii.
Cei de la Honda vor veni in cadrul Salonului Auto de la Geneva cu doua concepte interesante, Civic wagon si NSX.
Honda Civic Next Generation Touring Car a fost suprinsa la antrenament pe un circuit din Marea Britanie.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 19-05-2024 sunt următoarele:
Mapamond
Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică dejucarea unei tentative de lovitură de stat în care au fost implicaţi „străini şi congolezi”, transmit agenţiile AFP şi EFE.
Mapamond
Salvatorii ungari căutau supravieţuitori duminică, după o coliziune produsă sâmbătă între o navă de croazieră şi o barcă cu motor pe fluviul Dunărea şi care s-a soldat cu doi morţi şi cinci dispăruţi, a anunţat poliţia, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Cel puţin 47 de persoane au murit după ce ploile torenţiale şi inundaţiile au continuat în nordul Afganistanului, a anunţat duminică un oficial. În ziua precedentă, un bilanţ similar a fost anunţat într-una din provinciile centrale, informează Reuters.
Mapamond
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters.
Local
Arad Free Tours revine cu al cincilea sezon de evenimente „Turist la tine acasă”. Primul tur din sezonul acesta va fi „În spatele ușilor închise la Penitenciarul Arad”!
Local
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, surprinsă de un cititor Tion la începutul acestei săptămâni în timp ce făcea plajă semi-dezbrăcată pe șalupa poliției locale, a fost prinsă de această dată după ce a intrat în cursul nopții într-un magazin din centrul Timișoarei, de unde a furat un tricou.
1
Mapamond
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul asupra sa, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, relatează AFP şi Reuters.
Local
Duminică în jurul orei 12:00, pompierii militari ai Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism, în orașul Curtici.