Duminică după-amiază, de la ora 16, se vor sfinți clopotele noii biserici din cartierul Grădiște.
ŞOFRONEA. Biserica Ortodoxă din Şofronea are clopote noi. De curând, un credincios din această localitate a donat, pentru sfântul lăcaş, două clopote (la unul dintre ele contribuind financiar şi Primăria comunei).
ARAD. Dintotdeauna clopotele au avut un rol deosebit în viaţa unei comunităţi. În afară de rolul cultic, când cheamă la slujbă, clopotele vestesc pe cei plecaţi la diferite munci, pe câmp, despre incendii şi decese, sau alungă norii pe timp de furtună.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
1
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1
Local
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.
Local
Un bărbat de pe strada Șezătorii din Arad, care a vândut de trei ori substanțe interzise unui colaborator al DIICOT-ului, a fost trimis în judecată de Tribunalul Arad.