ARAD. Urmare a modificării Acordului Bilateral cu privire la scutirea reciprocă de vize şi taxe de vize, încheiat în anul 1981 între România şi Republica Populară Chineză, începând cu data de 5 august 2010, cetăţenii chinezi care solicită prelungirea dreptului de şedere, vor face dovada achitării taxei consulare de 20 de euro. Plata se va efectua la Trezoreria statului în baza bonului de schimb valutar. Plata la trezorerie se va face în aceeaşi zi cu schimbul valutar.
ARAD. Miercuri seara, în prezenţa Excelenţei Sale, Mario Cospito, ambasador al Italiei la Bucureşti, a avut loc inaugurarea oficială a Viceconsulatului Onorific al Italiei din Arad.
TIMISOARA. Miercuri, 31 august 2011, a fost inaugurat sediul Consulatului Onorific al Republicii Moldova de la Timişoara, situat pe Bulevardul Revoluţiei din Decembrie 1989, nr 20.
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
2
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.