Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, pledează pentru un „Guvern european”.
Deputatul Eusebiu Pistru acuză Ministerul Transporturilor că a trimis Masterplanul pe transporturi la Comisia Europeană fără niciun fel de dezbatere.
Deputatul Eusebiu Pistru anunţă respingerea masterplanului pe transporturi de către Comisia Europeană.
ARAD. Eusebiu Pistru, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a fost în verificări pe Drumul Vinului, şoseaua care străbate toată Podgoria Aradului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a trecut la cele veșnice la vârsta de 54 de ani, după o lungă și grea suferință, în ziua de vineri, 26 iunie 2026.
Local
Director al Serviciului de Ambulanță Județean Arad în anii 1990-începutul anilor 2000, dr. Vladimir Câmpeanu a condus instituția timp de 17 ani.
Local
O persoană a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina, pe strada Eugen Popa din municipiul Arad.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
Local
Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită vineri, 26 iunie, la Arad, printr-un ceremonial militar și religios desfășurat în Piața Catedralei.
1