ARAD. Consiliul Judeţean are de gând să contracteze servicii de consultanţă ca să găsească soluţiile optime pentru spitale.
ARAD - 48 de mii de lei au primit o altă destinaţie decât cea stabilită iniţial prin Hotărâre de Consiliu Judeţean.
ARAD - Vestul nu mai are acces la bani europeni nerambursabili pentru sănătate, din cauză că a cerut deja prea mulţi.
ARAD - Începând cu luna septembrie 2010, Federaţia Agrostar lansează programul de formare ocupaţională adresat femeilor din mediul rural din patru regiuni de dezvoltare ale României, respectiv regiunea Sud-Est, regiunea Sud Muntenia, Regiunea Sud-Vest Oltenia şi Regiunea de Vest.
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
1
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.