Barcelona a dat prima lovitură a post-sezonului. Presa iberică a anunţat transferul atacantului naţionalei Spaniei pe Camp Nou, pentru o sumă impresionantă, mai mare chiar decât aceea plătită în urmă cu un an pentru Zlatan Ibrahimovic.
ARAD. Mai bine de 100 de jandarmi vor fi prezenţi miercuri la stadionul Francisc Neumann unde vor asigura ordinea publică la meciul dintre echipele UTA şi U Cluj. La acest meci şi-au anunţat prezenţa aproximativ 300 de suporteri ai echipei clujene.
ARAD. Ionut Leac, preşedintele Comisiei de Copii şi Juniori din cadrul AJF Arad, îşi aduce aminte cu nostalgie cum UTA învingea, cu el în formaţie, cu 5-0 pe Universitatea Cluj în 1962!
BUCUREŞTI - George Copos susţine că a salvat clubul Rapid în două rânduri, după ce negocierile pentru vânzarea acestuia au eşuat.
TÂRGU JIU - După o remiză albă, FC Timişoara nu va evolua în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi.