Mai există şi jucători care nu vor să îşi părăsească echipele pentru a merge la Real Madrid. Considerat de presă o ţintă a lui Jose Mourinho pentru campania de transferuri, mijlocaşul roman spune însă că nu este interesat să părăsească "Cetatea Eternă" şi că se simte foarte bine în Italia.
Anul perfect al echipei Inter Milano s-a încheiat, iar conducătorii clubului trebuie să găsească o soluţie pentru a ţine clubul la acelaşi nivel după plecarea tehnicianului Jose Mourinho.
Liverpool caută modalităţi ieftine pentru a-l da afară pe tehnicianul spaniol Rafael Benitez. Acesta a pierdut încrederea vestiarului şi, implicit, a vedetelor Gerrard, Torres şi Caragher, după un an execrabil în care echipa a încheiat campionatul pe locul 7.
Elevii lui Răzvan Lucescu nu s-au trezit după înfrângerea cu Ucraina, 2-3, şi au pierdut şi meciul amical de miercuri cu naţionala Macedoniei.
ARAD - În formula: Turle, Faur, Bărbuşelu, Ivanovici, Sabău, Julean, Şuibea, Toda, Viderok, Covaci, Otiş, Stoianovici, Şiman, Morar, Matei şi Bodri, grupa 2000 de la FCM UTA, coordonată de prof. Ioan Herman, a obţinut victorii pe linie, în ultima etapă a Interligii, de la Timişoara.