După meciul de la Brașov, antrenorul "Bătrânei Doamne", Roland Nagy a răbufnit cu privire la arbitraj. La finalul partidei cu CS Afumați, a spus că a fost unul cu dedicație. Am scris, la câteva zile după partida de sub Tâmpa, că UTA își vede de treaba ei și nu face memoriu. Acum, același lucru se întâmplă.
Advertorial
Când cauți un apartament nou în Arad, lista de criterii pare firească: preț, suprafață, compartimentare, finisaje, loc de parcare și distanța față de punctele importante ale orașului. Dar există o întrebare care merită pusă înainte de a lua o decizie: cum va arăta viața ta după ce te muți?
Mapamond
Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a oferit presei detalii despre circumstanțele accidentului care a avut loc miercuri în Toledo, soldat potrivit celui mai nou bilanț cu cel puțin 68 de morți, a consemnat AFP.
România
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu.
4
România
Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești (ANB), care va funcționa în perioada 2026 - 2030 ca organism central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat, miercuri, în Aula Magna, în prezența ierarhilor români.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, în primele nouă luni ale anului, pentru stingerea a 412 incendii de vegetație uscată și culturi agricole. Cele mai dificile intervenții au avut loc în zone greu accesibile, unde focul s-a extins pe suprafețe de până la 200 de hectare.
Local
Demonstrații de gătit, degustări de produse tradiționale, ateliere pentru copii și muzică cu DJ N’Alin și DJ Kaos. Toate acestea sunt pregătite pentru vineri, 30 octombrie, la Castelul Csernovics din Macea.