Societate cu profil de exploatare a lemnului suspectată că a tăiat ilegal şi a furat peste 60 de arbori.
Percheziţii la domiciliile a 11 persoane suspectate că au furat stupi cu albine.
Un polițist local, în vârstă de 42 de ani, din Buzău a fost prins furând o jucărie dintr-un hipermarket din oraș. În urma incidentului agentul și-a dat demisia.
Un austriac a furat de 300 de lei dintr-un magazin din cartierul Micălaca.
Un bărbat a fost arestat preventiv că a furat cam tot ce se putea fura dintr-o societate care era în curs de lichidare.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.
Advertorial
Marți, 29 septembrie, ziua lui Ciprian de la Calla se transformă într-o zi a cadourilor pentru clienți. În toate magazinele Calla, fiecare cumpărătură de minimum 100 de lei îți dă dreptul să extragi un bilețel din urna aniversară. Iar aici apare surpriza: toate bilețelele sunt câștigătoare si contin produse ZVÂC!
Local
Timp de o lună, din 5/6 octombrie până în 4/5 noiembrie 2026, două trenuri care circulă pe ruta București-Nord – Arad și retur vor fi anulate.
Local
Erasmus+ deschide noi oportunități pentru elevii și profesorii de la „Adam Müller Guttenbrunn”.
Local
Pagini false care copiază numele, imaginile şi produsele unor magazine au fost identificate şi raportate la DNSC.
2
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean intervin, luni dimineață, în zona CET, unde o persoană a fost lovită de tren.