aradon.ro Web analytics


ARAD - Discuţie pe tema corupţiei din sistem şi a luptei contra infracţionalităţii cu comisarul-şef Nicolae Bătrîn, şeful IPJ Arad.

ARAD. Dezbatere Jurnal arădean: cât plătim căldura la iarnă, de ce, în baza cărei legi, şi cine hotărăşte pentru cine.

ARAD. O nouă etapă a concursului nostru de integrame „Cuvinte norocoase!” şi-a desemnat câştigătorul. Au intrat în concurs toţi cititorii care ne-au trimis într-un plic, până la data de 23 noiembrie a.c. integramele completate (din perioada 2-17 noiembrie a.c. ), alături de un singur talon de concurs, completat şi el la toate rubricile.

ARAD. În urma articolului intitiluat „Contor Group, de la profit la pierderi”, publicat în Jurnal arădean, luni 15 octombrie 2010, societatea a dorit să aducă unele precizări privind informaţiile apărute în cadrul materialului.

România

MApN: Un crater și fragmente de dronă - identificate în zona localității Gropeni din județul Brăila
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.

Local

POLITIC. Geanina Pistru (deputat PNL Arad): „Votul de mâine nu este o formalitate”
Parlamentarul arădean, Geanina Pistru (PNL Arad), a transmis, imediat după ce au fost încheiate audierile din comisiile Parlamentului că votul pentru Guvernul Siegrfried Mureșan nu va fi doar o formalitate.

Local

Incendiu violent în Arad! Arde o anexă cu materiale lemnoase și plastice
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.

UT Arad

O repriză plină de goluri în UTA – Sântana
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.

România

Nicușor Dan: E momentul ca această criză să se încheie. Anticipatele nu sunt o soluție
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.

România

Călin Georgescu - arestat preventiv pentru 30 de zile
1

Local

Curent de la soare pentru Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș
Consiliul Județean a dat un vot în regim de urgență, pentru un sistem modern de stocare a energiei verzi la Spitalul de psihiatrie Căpâlnaș.

Local

POLITIC. Dorian Curcanu, consilier USR Arad: „În sfârșit avem PUG”
Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, a transmis că noul PUG al Aradului „stabilește direcția în care orașul se va dezvolta în următorii ani”.

Advertorial

Comunicat de presă de finalizare

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.